International

Manifestaţii istorice în Cuba – Joe Biden îi cere regimului cubanez să-şi asculte poporul

Preşedintele american Joe Biden i-a solicitat luni regimului cubanez ”să-şi asculte poporul şi apelul său vibrant la libertate”, la o zi după manifestaţiile istorice din Cuba, transmite AFP.

”Statele Unite cer regimului cubanez să-şi asculte poporul şi să răspundă nevoilor lui în acest moment crucial”, a afirmat Biden, citat într-un comunicat difuzat de Casa Albă.

Mii de cubanezi au ieşit spontan duminică pe străzile oraşelor cubaneze, scandând ”Libertate!”, ”Ne este foame” şi ”Jos dictatura!” şi cerând demisia preşedintelui Miguel Diaz-Canel.

Protestele din Cuba au izbucnit pe fondul celei mai grave crize economice din ţară din ultimii 30 de ani şi al recrudescenţei epidemiei de COVID-19.

Aceasta este o mobilizare inedită în Cuba, unde singurele adunări autorizate sunt în general cele ale Partidului Comunist. ”Cubanezii îşi afirmă curajos drepturile lor fundamentale universale. Aceste drepturi trebuie să fie respectate, inclusiv dreptul de a manifesta paşnic şi dreptul de a-şi decide liber propriul viitor”, a subliniat liderul de la Casa Albă.

De la începutul pandemiei cauzate de noul coronavirus în martie 2020, cubanezii sunt nevoiţi să stea la cozi lungi pentru a se aproviziona cu alimente şi se confruntă cu un deficit de medicamente, ceea ce a generat tulburări sociale puternice.

Demonstraţia a avut loc în ziua în care Cuba a înregistrat un nou record zilnic de contaminări (6.923 de cazuri şi un total de 238.491) şi de decese cauzate de COVID-19 (47 de decese în 24 de ore şi un total de 1.537 ).

“Sunt cifre alarmante, care cresc în fiecare zi”, a comentat duminică epidemiologul şef Francisco Duran din cadrul Ministerului Sănătăţii.

Sub hashtagurile #SOSCuba sau #SOSMatanzas (SOSMasacre), apelurile la acordarea de ajutoare se înmulţesc pe reţelele sociale, la fel ca apelurile adresate guvernului de a facilita trimiterea de donaţii din străinătate.

Sâmbătă, un grup de opozanţi a cerut înfiinţarea unui “coridor umanitar”, o iniţiativă pe care guvernul a respins-o.

“Conceptele de coridor umanitar şi de ajutor umanitar sunt asociate cu zonele de conflict şi nu se aplică Cubei”, a declarat sâmbătă directorul afacerilor consulare, responsabil cu situaţia cubanezilor care au reşedinţa în străinătate în cadrul Cancelariei, Ernesto Soberon, potrivit Agerpres.

Autorităţile au denunţat o campanie ce urmăreşte “să prezinte o imagine a unui haos total în ţară, care nu corespunde situaţiei actuale”.

Articole recente

Sébastien Lecornu a fost numit în funcţia de prim-ministru al Franţei de către preşedintele Emmanuel Macron

Sébastien Lecornu, cel care a rămas în cabinete succesive ale Franţei în calitate de ministru…

10 ore ago

Cristian Vasilcoiu – numit secretar general adjunct la Ministerul Muncii

Mădălin-Cristian Vasilcoiu va exercita în următoarele 6 luni funcția de secretar general adjunct al Ministerului…

10 ore ago

Racheta rusă care a distrus parțial sediul guvernului ucrainean conținea 35 de componente americane

Ucraina a confirmat marți că o rachetă rusă Iskander a distrus duminică o parte a…

11 ore ago

Polonia anunță arestarea unui ‘agent din Belarus’ și expulzarea unui diplomat din această țară

Premierul polonez Donald Tusk a anunțat marți arestarea unui 'agent din Belarus' și expulzarea unui…

11 ore ago

DIICOT l-a reținut pe fostul director adjunct al SIS acuzat de trădare (surse)

Alexandru Bălan, fost director adjunct al Serviciului de Informații și Securitate din Republica Moldova, acuzat…

12 ore ago

Washingtonul confirmă că a fost informat în prealabil de Israel despre atacul efectuat în Qatar împotriva responsabililor Hamas

Statele Unite au fost informate de Israel înaintea lansării atacului aerian efectuat marţi în capitala…

12 ore ago

This website uses cookies.

Read More