Categories: Fără categorie

MApN: Detonare controlată la Capu Midia

Ministerul Apărării Naţionale anunţă că, vineri, specialişti ai MApN şi ai Serviciului Român de Informaţii au executat o detonare controlată la poligonul de trageri antiaeriene Capu Midia.

Potrivit unui comunicat de presă transmis de minister, detonarea a avut loc la ora 18,24.

Procedura s-a desfăşurat în condiţii de siguranţă şi cu respectarea tuturor dispoziţiilor legale, precizează sursa citată.

Anterior, MApN informa că nava de căutare-salvare Artemis a Agenţiei Române de Salvare a Vieţii Omeneşti pe Mare a transportat, joi, în zona de siguranţă a poligonului de trageri antiaeriene Capu Midia, o ambarcaţiune recuperată din apele teritoriale româneşti.

Căutările au început cu o zi înainte, pentru o ambarcaţiune răsturnată la est de Tuzla, care s-a dovedit a fi un posibil vehicul marin fără pilot.

Astfel, în cursul zilei de vineri, MApN, împreună cu structuri specializate din cadrul Sistemului naţional de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, a pus în aplicare procedurile operaţionale specifice de cercetare a ambarcaţiunii.

Articole recente

Elon Musk a cerut dizolvarea parlamentului şi schimbarea guvernului britanic într-un mesaj video transmis la mitingul extremei dreapta de la Londra

Miliardarul Elon Musk a cerut „dizolvarea parlamentului” şi „schimbarea guvernului” în Marea Britanie adresându-se sâmbătă…

5 minute ago

Banca elvețiană UBS ia în considerare mutarea în SUA pentru a evita noile reguli, relatează New York Post

Banca elvețiană UBS (UBSG.S) ia în considerare mutarea în Statele Unite ca răspuns la propunerile…

11 minute ago

Proiectul de acord între Congo și Rwanda subliniază rolul SUA și al altor țări în reorganizarea sectorului mineralier – Reuters

Rwanda și Republica Democratică Congo se vor angaja să colaboreze cu terțe părți, inclusiv cu…

24 de minute ago

Încălcarea spațiului aerian românesc de către drone ruse este ‘inacceptabilă’, declară șefa diplomației UE

Șefa diplomației Uniunii Europene, Kaja Kallas, a criticat duminică intruziunea ''inacceptabilă'' a unor drone ruse…

34 de minute ago

This website uses cookies.

Read More