Folosim cookie-uri pentru a analiza traficul și a îmbunătăți experiența ta.
RefuzMinistrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, liberalul Marcel Boloş, a declarat, joi, la Iaşi, despre posibilitatea ruperii coaliţiei PNL-PSD, că România nu-şi permite luxul de a se confrunta cu instabilitate politică, el adăugând că nu vede o alternativă pentru actuala guvernare, potrivit news.ro.
Întrebat la Iaşi, într-o conferinţă de presă, despre posibilitatea ruperii actualei coaliţii guvernamentale, ministrul Marcel Boloş a răspuns că nu crede că se va întâmpla acest lucru, el precizând că actuala coaliţie PNL-PSD are avantajul că asigură stabilitate politică şi decizională.
“Să nu uităm că în vreme de criză, dacă se adaugă şi instabilitatea politică, eu nu văd cum România ar avea un mers firesc al lucrurilor. Având un asemenea buget imens de investiţii de 80 miliarde de euro, numai asta mai lipseşte României, să se confrunte cu o instabilitate şi să nu se mai poată lua deciziile necesare pentru ca investiţiile să se poată implementa. România anului 2026 sau a anului 2029, după ce aceste investiţii se vor face, ar trebui să arate cu totul altfel”, a declarat Marcel Boloş.
Potrivit lui Boloş, stabilitatea decizională şi politică este un bun câştigat, iar “România nu-şi permite luxul de a se confrunta cu instabilitate politică în condiţiile în care crize peste crize trebuie rezolvate”.
“Vedeţi criza energetică, criza pandemică, criza războiului. În fiecare zi trebuie să fii atent ca să îţi adaptezi, ca Guvern, deciziile la tipul de criză cu care te confrunţi. Nu văd alternativă astăzi pentru guvernare”, a afirmat ministrul Marcel Boloş.
Avioane poloneze şi aliate au fost desfăşurate sâmbătă pentru a proteja spaţiul aerian polonez din…
Ministerul Apărării Naţionale a informat că două aeronave de luptă F16 din Baza 86 Aeriană…
Vicepremierul Ionuţ Moşteanu susţine că fostul ministru al Finanţelor Marcel Boloş l-a învăţat pe Marcel…
Andrea Orcel, CEO al UniCredit, a declarat că banca italiană ar putea lua în considerare…
Ministrul Educaţiei, Daniel David, a declarat sâmbătă că îşi va da demisia din funcţie în…
Guvernul a transmis, sâmbătă, că decizia eliminării plafonării adaosului comercial la alimentele de bază a…
This website uses cookies.
Read More