Politica

Marcel Ciolacu revine în funcţia de preşedinte al PSD

Marcel Ciolacu a revenit, luni, în funcţia de preşedinte al PSD, după ce conducerea formaţiunii, reunită în Consiliu Naţional, a anulat demisia depusă de acesta după primul tur de scrutin la prezidenţiale, când s-a clasat pe locul trei, după Călin Georgescu şi Elena Lasconi, au precizat surse din PSD pentru News.ro.

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, anunţa, imediat după primul tur de scrutin la prezidenţiale, că i-a predat secretarului general al partidului demisia şi că este un gest unilateral. El a preciza atunci că o să rămână alături de colegi, până la alegerile parlamentare şi că nu doreşte să candideze pentru nicio funcţie în interiorul partidului.

Ciolacu mai anunţa că nu pleacă din funcţia de premier, până când se termină alegerile parlamentare. În condiţiile în care PSD s-a clasat pe primul loc la alegerile parlamentare, conducerea PSD a decis să anuleze demisia lui Ciolacu.
Evenimente

Astfel, acesta rămâne în funcţia de preşedinte al PSD şi va conduce negocierile pentru formarea unei noi majorităţi în Parlament şi pentru o nouă guvernare.

 

Articole recente

IGPR: Fost ofițer SIS al Republicii Moldova, cercetat pentru trădare în România

Un bărbat de 47 de ani, fost ofițer în Serviciul de Informații și Securitate al…

1 minut ago

Nazare: Am transmis partenerilor noștri de la Banca Mondială că lucrăm la o nouă platformă bugetară

Ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare, a avut luni o întâlnire cu reprezentanţii Băncii Mondiale, cărora le-a…

1 minut ago

Ministerul Finanţelor a împrumutat, luni, aproape 750 milioane lei de la bănci

Ministerul Finanţelor (MF) a împrumutat, luni, 749,82 milioane de lei de la bănci, prin două…

2 ore ago

Bruxelles-ul afirmă că este pregătit pentru orice, după ameninţările americane legate de amenda împotriva Google

Comisia Europeană a transmis luni că este pregătită pentru "toate posibilităţile" şi că are "toate…

2 ore ago

Donald Trump: „O Moldovă în pace este esenţială pentru securitatea regională”

Preşedintele american Donald Trump a declarat că apreciază parteneriatul SUA cu Chişinăul şi a spus…

2 ore ago

BCE a atenuat reglementările privind supervizarea creditorilor din zona euro

Banca Centrală Europeană (BCE) atenuează unele din verificările pe care le efectuează asupra băncilor din…

3 ore ago

This website uses cookies.

Read More