Folosim cookie-uri pentru a analiza traficul și a îmbunătăți experiența ta.
RefuzSursa foto: Facebook.com
Preşedintele Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu, lider al PSD, a declarat miercuri că va exista un grup de lucru pe legea pensiilor speciale, pe modelul celui de la legile educaţiei.
Întrebat la Parlament dacă va fi un grup de lucru pe pensiile speciale, Ciolacu a confirmat: “Există, am anunţat. Exact cum am făcut cu legile educaţiei, doamna ministru al Educaţiei a avut un grup de lucru cu specialiştii de la cele trei partide. Aceeaşi abordare este şi în ceea ce priveşte legislaţia pe pensiile speciale. A venit raportul de la Banca Mondială, anumite lucruri s-au extras de acolo de către domnul ministru, le-a trimis la Comisie, aşteptăm şi feedbackul de la Comisie, dar în paralel va lucra şi acest grup de lucru”, potrivit Agerpres.
Liderul PSD vede posibilă şi o impozitare progresivă a pensiilor şi a precizat că pe partea de contribuţii nu se va interveni.
“Haideţi să aşteptăm. Pe partea de contribuţie nu intervine nimeni. Este posibil o astfel de abordare, pentru că s-a ajuns la această emoţie şi la această discuţie nu numai din interese politice, fiindcă această discuţie aduce procente (…) A ajuns deoarece s-a exagerat legislativ. Nu poţi să soliciţi o legislaţie astfel încât să câştigi mai mult la o pensie decât ai câştigat când erai în activitate. Şi din cauza acestor excepţii s-a ajuns la această discuţie publică aprinsă care trebuie să se încheie odată pentru totdeauna”, a explicat Ciolacu.
Întrebat dacă impozitarea aceasta va fi valabilă şi pentru militari, Ciolacu a arătat că nu există măsuri pentru o anumită parte, în schimb există plafoane.
“Eu m-am uitat pe media pensiilor militare, nu este una care sa sară din bunul simţ sau din şabloane. Repet, pensiile militare, din punctul meu de vedere sunt pensii ocupaţionale, nu pensii speciale. Aceeaşi abordare o au majoritatea statelor membre NATO şi 22 de state din UE”, a precizat preşedintele PSD.
El a mai spus că parlamentarii nu vor fi introduşi în acest proiect, “pentru că nu este pe aceeaşi legislaţie”. “Va fi o legislaţie separată pentru parlamentari, pentru că se încadrează pe altă lege”, a arătat Ciolacu.
Potrivit acestuia, “nimeni în lume nu poate veni cu o lege care să fie retroactivă”.
“De aceea trebuie să venim cu ceva sustenabil, corect şi acceptat de CCR. Deciziile CCR nu se comentează, se pun în aplicare. (…) În acest moment vorbim despre pensii. Vom vedea dacă abordarea trebuie să se extindă la anumite salarii exagerate. Părerea mea rămâne aceeaşi – în sistemul bugetar preşedintele României trebuie să aibă cel mai mare venit. Te raportezi la toată societatea într-un stat normal. Nu este niciun plafon stabilit”, a spus Ciolacu.
Liderul PSD a mai precizat că marţi a participat la o întâlnire a liderilor coaliţiei cu miniştri de resort.
“Aşteptăm de la Comisie OK-ul pe ultimul text pe avertizori şi se deblochează, şi de la ministrul Energiei ultimele modificări convenite de către Ministerul Energiei. Au fost prezentate şi se aşteaptă de la Comisie ultimul OK. Ştiţi că jalonul este îndeplinit în momentul în care şi Comisia consideră că acea legislaţie se ridică la cele ce ne-am asumat prin PNRR. (…) Eu sunt ferm convins că nu vor fi probleme în ceea ce priveşte cererea II de plată”, a menţionat Marcel Ciolacu.
Ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare, susţine că România va avea bani pentru pensii şi salarii, însă…
Un număr de 42 de dosare de daună pentru locuinţele asigurate prin poliţa PAD au…
Ministrul Afacerilor Externe, Oana Ţoiu, şi secretarul de stat al Statelor Unite ale Americii, Marco…
Industria de asigurări înțelege pe deplin îngrijorările exprimate de autoritățile locale în contextul situațiilor de…
Franţa a fost "un pic singură" în bătălia comercială în faţa SUA, şi-a exprimat regretul…
Fostul premier Marcel Ciolacu ar putea candida la şefia Consiliului Judeţean Buzău. ''Sunt discuţii ca…
This website uses cookies.
Read More
View Comments
Exista un grup de lucru pe tema pensiilor speciale?
😵😵😵