International

Marea Britanie: Anchetă privind atacul asupra unui jurnalist iranian independent

Ofiţerii britanici de combatere a terorismului investighează înjunghierea, vineri, a unui jurnalist care lucra pentru o instituţie de presă iraniană independentă cu sediul în Regatul Unit, conform unui anunţ făcut de poliţia londoneză, transmite AFP, potrivit Agerpres.

Poliţiştii au găsit victima, un bărbat în vârstă de 30 de ani, la o adresă din Wimbledon, în sud-vestul capitalei britanice, cu răni la picioare în urma unei înjunghieri. El a fost transportat la spital, unde se află în stare stabilă, iar prognosticul medicilor indică faptul că viaţa sa nu este în pericol, a indicat poliţia metropolitană.

“Profesia victimei, jurnalist pentru o publicaţie în limba persană cu sediul în Regatul Unit”, este un element important al anchetei, deşi motivele exacte ale atacului nu au fost încă stabilite, potrivit poliţiei.

De mai mulţi ani, poliţia londoneză investighează ameninţări provenind din Iran ce vizează jurnaliştii britanici care lucrează pentru publicaţii în limba persană.

În luna decembrie, un cetăţean austriac a fost condamnat pentru spionaj în favoarea unui grup care ar fi planificat un atac asupra canalului în limba persană Iran International.

Guvernul iranian a declarat această instituţie de presă organizaţie teroristă după ce a aceasta a informat despre protestele declanşate de moartea tinerei Mahsa Amini, în vârstă de 22 de ani, în septembrie 2022.

Anul trecut, guvernul de la Londra a prezentat un regim de sancţiuni mai dur împotriva Iranului pentru presupuse abuzuri ale drepturilor omului şi acţiuni ostile împotriva opozanţilor săi aflaţi pe teritoriul Marii Britanii.

Articole recente

Trump numește cei mai importanți 3 candidați pentru a-l înlocui pe șeful Fed Jerome Powell

Administrația Trump continuă să critice Rezerva Federală, secretarul Trezoreriei, Scott Bessent, spunând că banca centrală…

19 minute ago

SUA au notificat aliații din UE că se retrag din combaterea dezinformării provenite din Rusia, China şi Iran

Statele Unite ale Americii au informat statele din Europa că se retrag din eforturile comune…

20 de minute ago

Permira și Blackstone achiziționează o participație minoritară în valoare de 525 de milioane de dolari în Property Finder din Dubai

Permira și Blackstone Inc achiziționează o participație minoritară în valoare de 525 de milioane de…

24 de minute ago

Indicele Nikkei din Japonia depășește pentru prima dată pragul de 44.000 de puncte, pe fondul optimismului privind comerțul și stimulentele economice

Indicele Nikkei din Japonia a depășit marți pentru prima dată pragul de 44.000 de puncte,…

28 de minute ago

Familia Murdoch a ajuns la un acord prin care Lachlan Murdoch va consolida controlul asupra imperiului media al familiei

Familia Murdoch a ajuns la un acord prin care Lachlan, fiul cel mare al lui…

33 de minute ago

This website uses cookies.

Read More