Update articol:

Marea Britanie: Parlamentari conservatori vor încerca săptămâna aceasta să o înlăture pe Liz Truss (presă)

Liz Truss Liz Truss/ Sursa foto: Twitter

Deputaţi conservatori britanici vor încerca în această săptămână să o înlăture pe şefa guvernului, Liz Truss, în pofida avertismentului emis de Downing Street că aceasta ar putea declanşa alegeri anticipate, scrie Daily Mail, preluat luni de Reuters, potrivit Agerpres.

Peste 100 de parlamentari ai Partidului Conservator, aflat la guvernare, sunt pregătiţi să-i înainteze scrisori de neîncredere în Liz Truss lui Graham Brady, şeful comitetului conservator care organizează competiţiile pentru conducerea formaţiunii, afirmă tabloidul britanic, citând surse anonime.

Marea Britanie, afundată într-o criză politică, a schimbat trei prim-miniştri de când a votat în 2016 pentru ieşirea ţării din Uniunea Europeană.

Parlamentarii îi vor cere lui Brady să-i transmită lui Truss că ‘timpul ei a expirat’ sau să modifice regulile politice interne ale partidului spre a permite desfăşurarea imediată a unui vot de neîncredere în actuala conducere.

Potrivit surselor, se aşteaptă ca Brady să opună rezistenţă, pe motivul că Truss, împreună cu noul ministru de finanţe Jeremy Hunt, merită o şansă pentru a prezenta strategia economică într-un buget la 31 octombrie.

Separat, cotidianul The Times a scris că unii parlamentari au avut discuţii secrete cu privire la înlocuirea lui Liz Truss cu un nou lider.

Truss, care a câştigat şefia Partidului Conservator luna trecută promiţând reduceri de taxe, luptă pentru supravieţuire politică după ce a renunţat la părţi cheie din programul său.

Haosul a alimentat nemulţumirile în rândul partidului, aflat mult în urma laburiştilor în sondaje.

BVB | Știri BVB
FONDUL DESCHIS DE INVESTITII ETF BET BRK (BKBETETF) (05/01/2026)

Notificare cu privire la numarul de titluri de participare aflate in circulatie

EVERGENT INVESTMENTS S.A. (EVER) (05/01/2026)

Raport curent - Lichidare Regal SA

FONDUL DESCHIS DE INVESTITII GLOBINVEST ENERGY&FINANCIALS ETF (GIBEFETF) (05/01/2026)

Numarul de titluri de participare aflate in circulatie la 31.12.2025

S.N.G.N. ROMGAZ S.A. (SNG) (05/01/2026)

Act aditional Contract finantare PNI - CTE Iernut

FONDUL DESCHIS DE INVESTITII ETF ENERGIE PATRIA-TRADEVILLE (PTENGETF) (05/01/2026)

Notificare cu privire la numarul de titluri de participare aflate in circulatie