International

Marea Britanie: Premierul Sunak promite că în 2023 va combate inflaţia, criza din sistemul de sănătate şi imigraţia ilegală

Prim-ministrul britanic Rishi Sunak s-a angajat miercuri să reducă la jumătate inflaţia în acest an, să atace criza din sistemul de sănătate şi să lupte contra imigraţiei ilegale, într-un discurs în care şi-a expus priorităţile în contextul gravelor turbulenţe sociale pe care le traversează Regatul Unit, transmite AFP, potrivit Agerpres.

În primul său discurs din acest an, Sunak, ajuns la putere la sfârşitul lui octombrie, a enumerat ‘cinci promisiuni’, ‘cinci fundaţii pe care să construim un viitor mai bun pentru copiii şi nepoţii noştri’, însă nu a prezentat nicio măsură nouă în acest dosare.

Cu cel mult doi ani înaintea viitoarelor alegeri parlamentare, opoziţia laburistă domină în sondaje într-o ţară marcată de o serie de greve istorice, mai ales în sistemul de sănătate şi în cel feroviar.

‘Vom diminua la jumătate inflaţia în acest an, vom face să crească economia, creând locuri de muncă mai bine plătite şi oportunităţi în toată ţara’, a promis Rishi Sunak.

Angajamentul de reducere la jumătate a inflaţiei corespunde previziunilor actuale ale Băncii Centrale.

Şeful guvernului a promis, de asemenea, diminuarea datoriei ţării, care a crescut de la mijlocul lui 2021 sub efectul inflaţiei de aproape 11%, dar şi reducerea lungilor liste de aşteptare în sistemul public de sănătate, NHS, total debordat după mai bine de zece ani de austeritate şi pandemia de COVID-19.

Pe de altă parte, el s-a mai angajat să facă adoptate ‘noi legi pentru oprirea ambarcaţiunilor mici’ şi expulzarea rapidă a celor care sosesc ilegal în ţară.

Sunak a mai spus că promisiunile sale reflectă ‘priorităţile poporului’. ‘Acestea sunt priorităţile guvernului vostru. Şi fie le vom îndeplini, fie nu (…) Vom reface încrederea în politică prin acţiune sau deloc. Aşadar, vă cer să ne judecaţi după eforturile pe care le depunem şi rezultatele pe care le obţinem’, a adăugat el, citat de DPA.

Articole recente

SUA: Anchetatorii au imagini cu ucigașul lui Charlie Kirk și au găsit pușca pe care acesta ar fi folosit-o

Autoritățile care investighează uciderea lui Charlie Kirk au raportat joi că au 'imagini bune' cu…

8 ore ago

Franța mobilizează trei avioane Rafale pentru a ‘contribui la protejarea spațiului aerian polonez’ (Macron)

Franța a decis să mobilizeze trei avioane de vânătoare Rafale 'pentru a contribui la protejarea…

8 ore ago

ANAF Sector 1 a trimis sesizare penală către Parchetul de pe lângă Tribunalul București privind RICHRBT SRL încă de acum un an

Pe 28 august 2024, inspectorii ANAF Sector 1 au consemnat oficial că sunt îndeplinite condițiile…

8 ore ago

Cancelarul german analizează o prelungire a termenului limită pentru închiderea termocentralelor pe cărbune

Germania ar trebui să aibă în vedere o pauză când vine vorba de închiderea ultimelor…

12 ore ago

Cine era Charlie Kirk, aliatul lui Trump și activist conservator, care a fost împuşcat la un miting la Utah Valley University din Orem?

Google Trends a înregistrat o creștere a căutărilor pentru expresia „Cine este Charlie Kirk” odată…

12 ore ago

This website uses cookies.

Read More