Folosim cookie-uri pentru a analiza traficul și a îmbunătăți experiența ta.
RefuzVânzările de maşini noi în Marea Britanie au scăzut cu 1,61% în octombrie, la 140.945 unităţi, cel mai redus nivel din 2011 înregistrat într-o lună octombrie, ca efect al pandemiei de coronavirus (Covid-19), a anunţat joi Asociaţia Producătorilor şi Comercianţilor de Automobile din Regatul Unit (SMMT), transmite Reuters, potrivit Agerpres.
În octombrie, Dacia a vândut 1.252 vehicule pe piaţa britanică, în scădere cu 2,72% faţă de perioada similară din 2019, când a înmatriculat 1.287 unităţi.
În topul celor mai bine vândute modele în octombrie se află Mercedes-Benz A-Class, Vauxhall Corsa, Ford Fiesta, Volkswagen Golf şi Ford Puma.
Cererea pentru vehicule electrice a crescut cu 195,2% în octombrie, în timp ce livrările de vehicule diesel şi pe benzină s-au redus cu 38,4% şi, respectiv, 21,3%.
SMMT, care se aşteaptă la un declin al livrărilor de 30% anul acesta, a cerut autorităţilor sprijin suplimentar pentru industria auto, inclusiv o posibilă schemă de subvenţii.
Vânzările de maşini noi în Regatul Unit au înregistrat un declin de 31% în primele zece luni din 2020, la 1,38 milioane de unităţi.
În perioada ianuarie-octombrie 2020, Dacia a vândut pe piaţa britanică 17.686 de vehicule, în scădere cu 33,59% faţă de primele zece luni din 2019, când a înmatriculat 26.631 de unităţi.
Cererea pentru vehicule electrice a crescut cu 168,7%, în timp ce livrările de vehicule diesel şi pe benzină s-au redus cu 55,1% şi, respectiv, 38,9%.
În topul celor mai bine vândute modele în perioada ianuarie-octombrie 2020 se află Ford Fiesta, Vauxhall Corsa, Volkswagen Golf , Ford Focus şi Mercedes-Benz A-Class.
Marea Britanie rămâne a doua mare piaţă auto din Europa, în urma Germaniei, dar înaintea Franţei, Italiei şi Spaniei.
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, miercuri, că vizita sa în Statele Unite ale Americii va…
Israelul plănuieşte să achiziţioneze două avioane militare KC-46 de realimentare, fabricate de Boeing, printr-un contract…
Regatul Unit a anunţat miercuri că impune sancţiuni la adresa altor opt persoane şi entităţi…
Ministrul de externe german Johann Wadephul a afirmat miercuri că le revine Rusiei şi Ucrainei…
Subsidiara din Belgia a grupului bancar olandez ING este investigată în legătură cu acuzaţiile de…
Vicepremierul Tanczos Barna spune că estimarea privind reforma din administraţia locală este de minus 40.000…
This website uses cookies.
Read More