Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat duminică, întrebat dacă ia în calcul să-şi dea demisia din funcţie, că niciodată nu a făcut altceva decât a zis partidul sau ceva împotriva formaţiunii pe care o conduce.
Întrebat la sediul PSD dacă va face un pas în spate, în urma rezultatului alegerilor de duminică, Dragnea a spus: “Niciodată n-am făcut altceva decât a zis partidul şi nici n-am făcut ceva împotriva a ceea ce s-a hotărât în partid”.
……………
Președintele PSD, Liviu Dragnea, își va anunța demisia în această seară, în cadrul declarației pe care o va susține la ora 21.00, au precizat surse din PSD, potrivit stiripesurse. Aceleași surse susțin că în locul lui Liviu Dragnea președinte interimar al PSD va fi Lia Olguța Vasilescu.
Purtătorul de cuvânt al PSD, Lia Olguța Vasilescu, a explicat că PSD a luat mai multe voturi ca la ultimele alegeri europarlamentare, dar pe o prezență mai mare la vot s-a ajuns ca rezultatul să fie mai slab. ”Neașteptat și dezamăgitor pentru noi. Este un număr mai mare de voturi ca data trecută, dar pe o prezență mai mare la vot. Dacă așa au decis românii.”, a spus Lia Olguța Vasilescu, la Antena 3.
Ministrul Educației, Ecaterina Andronescu, a declarat duminică, la intrarea în sediul PSD, că rezultatele alegerilor pentru europarlamentare i se par „neașteptat de proaste”.
Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Vrancea, Marian Oprişan, i-a cerut demisia șefului PSD Liviu Dragnea, chiar înainte de rezultatele exit-poll la alegerile europarlamentare și referendum, de pe 26 mai.
”PSD, normal, ar trebui să câștige alegerile. Dacă nu le câștigă, înseamnă că s-a greșit undeva. Un partid primește ceea ce merită. Dacă pierde alegerile, șeful partidului se duce acasă. Dacă PSD pierde alegerile și obține un rezultat foarte slab, sub 30%, Dragnea trebuie să plece acasă”, a spus Marian Oprișan.
Eugen Teodorovici a declarat că este bine că lumea a ieșit la vot. Întrebat dacă este o seară tristă pentru PSD, ministrul de Finanțate a răspuns tot cu o întrebare – „Pentru ce să fie tristă?”. “Asta am dorit cu toții să ieșim la vot. Pentru asta am mers la Revoluție” , a afirmat Eugen Teodorovici, la sediul PSD. Întrebat cine ar trebui să deconteze scorul PSD la alegeri, Teodorovici a replicat: „Hai să discutăm la ora 21.00 care sunt cifrele finale și după aceea o să vedem”. De asemenea, când a fost întrebat dacă pierde guvernarea PSD, în cazul în care ia un scor sub 30%, social-democratul a spus: „Nu are nicio legătură una cu alta. Nu se amestecă una cu alta”.
Scrisoarea lui Marian Oprişan
Cu toată campania mediocră a opoziției, cu toată creșterea economică de partea noastră, Dragnea a trădat așteptările alegătorilor noștri. Social democrația are nevoie de suflet, de conectare la nevoile oamenilor, dar și de curajul de a spune lucrurilor pe nume și de mintea de a face ce trebuie.
În acest moment trebuie să începem reforma PSD. Cu limpezime și curaj. Avem nevoie urgentă să ne reapropiem de alegătorii noștri, de România adevărată care ne susține și pe care o susținem. Pe lângă despărțirea de Dragnea și echipa sa, propun trei direcții de acțiune imediată: promovarea liderilor care au demonstrat cu rezultate, un dialog constructiv cu familia social democraților europeni din care Dragnea ne-a exclus, revalidarea programului de guvernare după consultări deschise cu autoritățile locale și cu populația.
Trebuie să ne asigurăm că Partidul Social Democrat pe care românii și-l doresc se va consolida, de acum înainte, pe meritocrație și nu pe slugărnicie. Trebuie să ne dovedim a fi aceeași forță care a adus România în NATO și în Uniunea Europeană, cu toată încrederea partenerilor internaționali de partea noastră. Avem obligația să fim principalul sprijin și apărător al românilor de peste granițe, să lucrăm alături de și pentru diaspora. Doar așa vom putea fi mișcarea politică pe care România o cere.
Este momentul zero pentru PSD! Lansez invitația tuturor celor care credem în social-democrație, inclusiv celor care au părăsit partidul din cauza lui Liviu Dragnea, să punem umărul la recâștigarea respectului și demnității!
Al dumneavoastra
Marian Oprisan
Vicepresedintele PSD”, scrie Marian Oprișan.