Folosim cookie-uri pentru a analiza traficul și a îmbunătăți experiența ta.
RefuzSursa Pixabay
Grupul OPEC+, compus din Organizaţia Statelor Exportatoare de Petrol şi alţi mari producători de ţiţei, a decis marţi să îşi majoreze producţia în luna februarie, în condiţiile în care cererea de petrol nu este afectată deocamdată de propagarea variantei Omicron a coronavirusului, transmite AFP, potrivit Agerpres.
Reuniţi la Viena, reprezentanţii celor 13 state membre ale Organizaţia Statelor Exportatoare de Petrol (OPEC) şi ai celor 10 state aliate, reunite sub umbrela OPEC+, au convenit “să îşi ajusteze nivelul total de producţie cu 400.000 de barili pe zi pentru luna februarie 2022”, se arată într-un comunicat de presă publicat la finalul reuniunii.
Reacţia pieţelor a fost una limitată, în condiţiile în care decizia anunţată era aşteptată de majoritatea investitorilor.
În jurul orei 14:30 GMT, cotaţia barilului de ţiţei Brent, preţul de referinţă în Europa, înregistra o creştere de 0,79% până la 79,60 dolari, în timp ce la bursa Nymex de la New York cotaţia barilului de ţiţei WTI înregistra o creştere de 0,53% până la 76,48 dolari.
Decizia de marţi este o continuare a strategiei OPEC+ de a-şi restabili treptat producţia, care a fost oprită în timpul pandemiei, pe măsură ce consumul mondială continuă să îşi revină după colapsul din 2020. OPEC+ a repornit deja aproximativ două treimi din producţia oprită în prima fază a pandemiei şi încearcă să repornească şi restul de producţie într-un ritm care să răspundă revenirii consumului fără ca preţul să aibă de suferit.
Marii producători de petrol nu sunt îngrijoraţi că vor arunca pe piaţă o cantitate mai mare de ţiţei, într-o perioadă în care producţia depăşeşte cererea, deoarece stocurile de petrol sunt în prezent la un nivel redus. Potrivit firmei de consultanţă JTC, stocurile de petrol din ţările dezvoltate erau în luna noiembrie cu 85 de milioane de barili sub media multianuală.
Următoarea reuniune a OPEC+ este programată pentru 2 februarie.
Franța se confruntă astăzi cu multe perturbări, întrucât protestele „Blocați totul”, organizate de o coaliție…
Preşedintele şi prim-ministrul Poloniei au fost notificaţi în legătură cu desfăşurarea unei operaţiuni de neutralizare…
Directorul general Elcen, Claudiu Crețu, a fost plasat, marți seara, sub control judiciar de DNA…
Australia va desfăşura o flotă de drone de atac subacvatice de mari dimensiuni "Ghost Shark",…
Qatarul va continua să medieze în războiul din Fâşia Gaza, în ciuda unui atac israelian…
Secretarul american al Energiei, Chris Wright, a calificat obiectivul de atingere a neutralităţii climatice până…
This website uses cookies.
Read More