International

Marii retaileri vor să profite de succesul filmului ”Barbie”

Cumpărătorii se îngrămădesc să cumpere cercei, parfumuri şi rochii Barbie, pe măsură ce retailerii vor să profite de succesul superproducţiei americane, transmite Reuters, potrivit Agerpres.

Chiar dacă mulţi consumatori şi-au redus cheltuielile din cauza inflaţiei, retailerii vor să profite de oportunitatea de a-i convinge pe cumpărători să cumpere articole mai scumpe, astfel încât să-şi crească veniturile.

Gama vastă de produse şi parteneriate între branduri, multe destinate adulţilor, sunt un pariu pe sentimentul de nostalgie pe care Barbie îl generează pentru mulţi care s-au jucat cu celebra păpuşă când erau copii.

Grupul american Mattel, care deţine brandul Barbie, vrea ca filmul lansat recent să relanseze atractivitatea păpuşii şi de asemenea să o introducă pe Barbie în mentalul unei noi generaţii.

“Nu cred că am văzut atât de mult parteneriate între branduri care să apară de pe urma unui singur film”, spune Jo Ashdown, partener la Mando-Connect, o agenţie care se ocupă de parteneriatul între branduri în cadrul grupului de publicitate WPP.

De exemplu, colecţia Barbie lansată luni de Zara include 17 haine şi accesorii pentru copiii, inclusiv un ghiozdan şi sneakers, însă oferta pentru femei este mult mai mare, de 85 de articole. Bărbaţii pot să se alăture şi ei trendului cu un costum fuchsia sau un tricou similar cu cel purtat de Ryan Gosling, care joacă rolul lui Ken, prietenul lui Barbie.

Numeroase mărci de haine şi încălţăminte de la H&M, până la Primark, Gap, Superga şi Crocs, au lansat colecţii cu tema Barbie. Însă nebunia s-a extins şi dincolo de segmentul de retail, lanţurile hoteliere Hyatt Hotels şi Hilton oferind camere cu tema Barbie în oraşe precum Bogota, Columbia şi Kuala Lumpur, Malaezia.

Cantitatea imensă de merchandise, de la covoare Barbie şi până la periuţe de dinţi Barbie, ridică posibilitatea supralicitării mărcii, însă accentul pus de partenerii Mattel pe diversitate şi inclusivitate, precum şi filmul propriu zis ar putea să ofere suficientă noutate pentru a-i menţine pe oameni interesaţi.

“Toată lumea poate fi Barbie sau Ken. Cred că asta a ajutat la creşterea mărcii fără să o suprasatureze”, spune James Zahn, editorul revistei The Toy Book.

Comedia hollywoodiană despre celebra păpuşă, cu Margot Robbie şi Ryan Gosling în rolurile principale, a fost lansată vineri şi în România.

Articole recente

EssilorLuxottica evaluează cu atenţie o posibilă tranzacţie cu grupul Armani

EssilorLuxottica va examina cu atenţie o posibilă investiţie în grupul Armani, după ce creatorul de…

5 minute ago

UE ar putea renunţa la gazele ruseşti peste un an, susţine secretarul american al Energiei

Uniunea Europeană ar putea abandona gazele ruseşti în următoarele şase până la 12 luni, prin…

9 minute ago

Bolojan: Proiectele spitalelor ce nu mai pot fi finanţate prin PNRR, mutate pe fonduri din Programul Sănătate

Proiectele spitalelor care nu mai pot fi finanţate prin PNRR vor fi mutate pe fonduri…

12 minute ago

Constructorii auto presează Bruxelles-ul să regândească interdicţia vânzării de automobile cu motoare pe combustie din 2035

Cei mai mari constructori europeni de automobile se întâlnesc vineri cu preşedinta Comisiei Europene, Ursula…

14 minute ago

Connections își menține obiectivul de creștere a veniturilor cu aproximativ 20% pentru întreg anul 2025

Connections, companie de tehnologie listată pe piața AeRo a Bursei de Valori București (simbol bursier…

59 de minute ago

Catalizator – Expoziția care aduce în prim-plan viitorul artei românești

Cei mai talentați 50 de tineri artiști români pot fi descoperiți la Teatrul Național „I.L.…

o oră ago

This website uses cookies.

Read More