International

Marile puteri europene ar putea profita cel mai mult de iniţiativa UE în domeniul cipurilor

Planul Comisiei Europene privind investiţiile în fabrici de producţie de semiconductori vor favoriza cel mai probabil marile state precum Germania, Franţa şi Italia, susţin analiştii intervievaţi de Reuters, potrivit Agerpres.

În condiţiile în care planul Comisiei prevede investiţii publice şi private în valoare de mai multe miliarde de euro, cel mai probabil se va declanşa o cursă a subvenţiilor care va înclina balanţa în favoarea ţărilor care dispun de resurse financiare importante, sunt de părere analiştii.

“Nu văd cum acest lucru ar putea fi evitat, este în natura lucrurilor….la fel ca şi în SUA unde statele acordă diferite subvenţii pentru a convinge companiile să îşi construiască uzinele într-un anumit stat”, apreciază analistul Gartner, Alan Priestley.

Producţia de cipuri în Europa a scăzut de la 24% din capacitatea mondială de producţie în 2000 la 8% în prezent iar producătorul de semiconductori ASML a avertizat că ar putea coborî chiar şi la 4% dacă nu se iau măsuri. Firmele americane controlează o cotă de 47% din industria cipurilor, urmate de Asia şi la mare distanţă Europa, arată datele publicate de Semiconductor Industry Association.

Iniţiativa dezvăluită marţi de Comisia Europeană prevede subvenţii şi sprijin de stat mai important pentru ca UE să fie responsabilă pentru 20% din capacitatea mondială de producţie de cipuri în 2030.

Grupul american Intel, care are deja planuri de a investi până la 95 de miliarde de dolari în Europa în următorul deceniu, a anunţat că iniţiativa Comisiei va susţine planurile sale de extindere a operaţiunilor europene. Producătorul american de cipuri a început deja să caute posibilele locaţii pentru noi uzine în Germania, Franţa şi Italia.

Acesta este tocmai lucrul care îngrijorează micile state membre UE. Ele se tem că marile firme internaţionale care au în vedere continentul european ar putea să nici nu ia în considerare micile ţări atunci când vine vorba de construirea unor uzine care costă peste 20 de miliarde de dolari.

Analiştii sunt de părere că deşi subvenţiile publice reprezintă un factor important care este luat în considerare, la acestea se adaugă şi rezervoarele de talent disponibile, terenul şi institutele de cercetare existente.

Germania, Franţa şi Italia au furnizat deja ajutoare de stat pentru constituirea de competenţe în domeniul microelectronicii prin aşa numitele proiecte importante de interes comun european, cu un buget de finanţare de două miliarde de euro.

Noua iniţiativă a Comisiei Europene va sprijini şi companiile mici şi inovative în a accesa competenţe avansate, parteneri industriali şi finanţare, iar o serie de analişti sunt de părere că aceste firme ar putea alege să îşi înfiinţeze operaţiuni în ţările mai mici.

“Prezenţa unor fabrici de producţie de semiconductori de ultimă generaţie în Europa ar avea efecte secundare pozitive, crescând investiţiile în lanţurile de aprovizionare europene şi acţionând ca un magnet pentru atragerea de talent”, susţine analistul ING, Jan Frederik Slijkerman.

Grupul taiwanez TSMC, cel mai mare producător mondial de cipuri pe bază de contract, a anunţat luna trecută că este în faza preliminară a analizelor pentru o posibilă fabrică în Europa.

Articole recente

Aeroporturile europene se grăbesc să repare sistemele de check-in după un atac cibernetic major

Unele dintre cele mai mari aeroporturi din Europa, inclusiv Heathrow din Londra, cel mai aglomerat…

5 minute ago

Reuniune extraordinară luni a Consiliului de Securitate al ONU după incursiunea avioanelor de luptă ruseşti în Estonia

Ministerul estonian de Externe a anunţat duminică că o reuniune extraordinară a Consiliului de Securitate…

11 minute ago

Şefa Comisiei Europene transmite Moscovei: UE îşi va apăra fiecare centimetru al teritoriului său

Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a transmis - într-un interviu publicat duminică de…

13 minute ago

ASF alocă 68,4 milioane lei pentru servicii de dezvoltare de software şi sisteme informatice

Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) alocă 68,4 milioane lei, fără TVA, pentru servicii de dezvoltare…

41 de minute ago

Deficitul bugetar al Italiei ar putea scădea anul acesta sub 3% din PIB (ministrul Economiei)

Deficitul bugetar al Italiei ar putea scădea în 2025 sub plafonul UE de 3% din…

o oră ago

Venezuela a început să antreneze civili pentru a apăra ţara în cazul unui atac al SUA

Guvernul venezuelean a anunţat că civili sunt antrenaţi să folosească arme pentru a apăra ţara…

2 ore ago

This website uses cookies.

Read More