Folosim cookie-uri pentru a analiza traficul și a îmbunătăți experiența ta.
RefuzSursa foto: World Economic Forum
O redresare a zonei euro nu se întrevede şi riscurile externe afectează economia regiunii, a afirmat luni preşedintele Băncii Centrale Europene, Mario Draghi, justificând noile măsuri de stimulare anunţate luna aceasta, transmite Reuters, potrivit Agerpres.
“Datele recente şi indicatorii care estimează evoluţia economiei – cum ar fi noile comenzi din industrie – nu arată semne convingătoare de redresare a creşterii în viitorul apropiat, iar riscurile negative se menţin”, a declarat Draghi, în Comisia pentru afaceri economice din Parlamentul European.
Recent, Banca Centrală Europeană a anunţat relansarea programului de relaxare cantitativă (QE), achiziţionând lunar obligaţiuni în valoare de 20 de miliarde de euro (22 de miliarde de dolari), începând cu 1 noiembrie. Acest program se va derula atât timp cât va fi necesar, pentru a întări impactul politicilor BCE, şi se va încheia cu puţin timp înainte ca BCE să înceapă majorarea ratelor dobânzilor
Draghi a explicat că sectorul serviciilor – stâlpul economiei interne – pare să rămână rezistent deocamdată, dar nu va fi imun pe termen nedeterminat la dificultăţile din industriile concentrate pe export.
“Cu cât mai mult va dura slăbiciunea din industrie, cu atât sunt mai mari riscurile ca alte sectoare ale economiei să fie afectate de încetinire”, a avertizat şeful BCE.
El a scos în evidenţă beneficiile unui instrument fiscal centralizat, cum ar fi bugetul federal din SUA, ca un element cheie pentru a înlesni ciclurile de afaceri.
“Avem nevoie de o strategie economică coerentă în zona euro care să completeze şi să îmbunătăţească eficacitatea politicii monetare”, a explicat Draghi.
Pe fondul încetinirii economiei zonei euro, BCE a redus dobânda la depozite, care se aplică băncilor ce stochează lichidităţile în exces la banca centrală pentru o perioadă de 24 de ore, de la minus 0,40% la minus 0,50%. La această măsură se adaugă relansarea programului de relaxare cantitativă (QE), începând cu 1 noiembrie.
Majoritatea germanilor sunt îngrijoraţi de un potenţial atac al Rusiei asupra unei ţări NATO, după…
Statul bulgar va garanta împrumuturi în valoare de 248,9 milioane de leva pentru proiectul Coridorului…
Sindicaliştii din administraţie protestează luni în Capitală, nemulţumiţi că măsurile anunţate de Executiv vor duce…
Preşedintele american Donald Trump a aplaudat sâmbătă "munca excelentă" a directorului FBI, Kash Patel, care…
Statul Major General al Forţelor Armate ale Ucrainei a raportat că Marina ucraineană a atacat…
Ministrul Apărării Ionuţ Moşteanu afirmă, referindu-se la drona care a intrat în spaţiul aerian al…
This website uses cookies.
Read More