Folosim cookie-uri pentru a analiza traficul și a îmbunătăți experiența ta.
RefuzMarius Antonie Negru
Marius Antonie Negru a fost numit în funcţia de secretar de stat la Ministerul Energiei, potrivit unei decizii semnate, joi, de premierul Marcel Ciolacu.
Marius Antonie Negru a fost membru al Directoratului Complexului Energetic Oltenia. Acesta este absolvent al Universității ”Constantin Brâncuși”, unde a urmat Facultatea de Inginerie-Tehnologia construcțiilor de mașini, Mecanică, Instalații Mecanice. A activat În domeniul energetic începând din anul 1992, fiind angajat al SC Foraje Sonde SA, Distrigaz Sud Rețele SA, Hidroelectrica SA, inclusiv al Complexului Energetic Oltenia, în perioada 2014-2017, unde a ocupat funcția de adjunct șef Secție Producție.
Vezi CV Marius Negru
De asemenea, şeful Executivului a semnat decizia pentru eliberarea lui Constantin Ştefan din funcţia de secretar de stat la Ministerul Energiei.
El a semnat şi decizia privind acordarea calităţii de consilier onorific al prim-ministrului lui Horia Iovu în domeniile educaţiei şi cercetării. Deciziile au fost publicate, joi, în Monitorul Oficial.
Secretarul general al NATO, Mark Rutte, şi comandantul Suprem al Forţelor Aliate (SACEUR), Alexus Grynkewich,…
Ministra Mediului, Diana Buzoianu, l-a demis, vineri, din funcție, pe directorul Administrației Naționale 'Apele Române',…
Grupul austriac OMV, acţionarul majoritar de la OMV Petrom, a anunţat vineri că a demarat…
Compania siderurgică ArcelorMittal a luat decizia de a opri "definitiv" activitatea la fabrica sa din…
Turismul românesc n-a avut vreodată un birou de promovare mai eficient decât jurnalistul britanic Charlie…
Ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare, a avut, în cadrul vizitei sale de lucru în SUA, mai…
This website uses cookies.
Read More