Categories: Fără categorie

Marius Bodea (PNL Iaşi): Autostrada A8 va primi finanţare europeană prin Programul Operaţional de Transport

Preşedintele Comisiei pentru Transporturi din Camera Deputaţilor, liberalul Marius Bodea, a declarat, joi, că Autostrada A8 Iaşi va fi construită cu fonduri europene în cadrul Programului Operaţional de Transport, potrivit Agerpres.

Parlamentarul ieşean a subliniat, într-un comunicat de presă remis AGERPRES, că angajamentul Guvernului PNL rămâne ferm cu privire la această investiţie.

“A8 va primi finanţare europeană chiar şi din puţinii bani pe care Programul Operaţional de Transport îi are la dispoziţie! Am purtat deja discuţii cu Ministrul Transporturilor, domnul Lucian Bode, care a demarat un plan concret pentru a solicita Comisiei Europene creşterea fondurilor alocate pentru întreaga infrastructură a României, cu precădere pentru Autostrada A8. Vom cere derogare pentru A8”, a declarat deputatul Marius Bodea.

Preşedintele Comisiei de Transporturi din Camera Deputaţilor a adăugat că în luna august se va finaliza, cu fonduri europene, studiul de fezabilitate pentru tronsonul cel mai mare, de 200 de kilometri, între Târgu Mureş şi Târgu Neamţ.

“Astfel vom şti cât ne costă traversarea munţilor. De asemenea, urmează să emitem Ordonanţă de Urgenţă a Guvernului privind modificarea legii Parteneriatului Public-Privat şi revenirea la Ministerul Transporturilor a sectorului de 67 de kilometri pe care PSD l-a mutat, în mod cu totul aberant, la Comisia de Prognoză, unde a şi rămas blocat. Această măsură a fragmentat cei 110 kilometri rămaşi de la Târgu Neamţ până la Ungheni, fiind cel mai încurcat segment. În fine, am conjugat documentele pentru a realiza un caiet de sarcini pentru toată autostrada, urmând să scoatem la licitaţie sectorul Târgu Neamţ – Ungheni, tot pe fonduri europene. Anul acesta vom şti cât vom cheltui pentru construirea autostrăzii şi care vor fi sursele de finanţare integrală. Nu vor fi doar fonduri europene, ci un mix de finanţări, aşa cum se întâmplă în orice stat european care primeşte bani pentru infrastructură”, menţionează parlamentarul liberal.

Deputatul Marius Bodea a precizat că România a avut “foarte mulţi bani pentru autostrăzi”, în perioada 2007 – 2020, dar nu s-au făcut decât nişte capete de autostradă cu bani europeni, în Transilvania.

“Uniunea Europeană consideră că a alocat bani suficienţi pentru infrastructura din ţara noastră, iar faptul că aceşti bani nu s-au cheltuit este strict problema noastră. Efectele guvernării PSD – incompetentă şi complet dezinteresată – se resimt astăzi când primim de două ori mai puţini bani, politica de finanţare a Uniunii Europene schimbându-se pentru toate statele membre. Nu e prima dată când spun că din 2021 Uniunea Europenă va restrânge sumele pentru infrastructura mare. Astfel, mai mult de 60% din bugetul fondurilor europene pe care România le va primi în bugetul 2021-2027 vor fi alocate mediului şi inovării. Evident, această schimbare de priorităţi nu ne avantajează deloc, pentru că rămânem cu infrastructura nefinalizată. După 14 de ani de apartenenţă la Uniunea Europeană, am ajuns în situaţia absurdă de a fi risipit obiectivele strategice pentru dezvoltarea regională”, mai arată parlamentarul PNL Iaşi.

Articole recente

Bolojan s-a întâlnit cu preşedintele Parlamentului de la Chişinău: Aderarea la UE înseamnă şansa unei dezvoltări mai rapide

Premierul Ilie Bolojan, aflat în vizită la Chişinău, a discutat cu preşedintele Parlamentului din Republica…

9 ore ago

Ministrul Sănătății: Noi criterii de evaluare pentru șefii de secție din spitale

Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a declarat, sâmbătă, la Deva, că în evaluarea șefilor de secții…

9 ore ago

Rogobete: Din septembrie spitalele vor trebui să publice o serie de indicatori de transparență în activitate

Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a anunțat, sâmbătă, la Deva, că din luna septembrie spitalele vor…

9 ore ago

Maia Sandu: Republica Moldova şi România se sprijină reciproc şi construiesc împreună un viitor european sigur şi prosper

Republica Moldova şi România se sprijină reciproc şi construiesc împreună un viitor european sigur şi…

9 ore ago

Germania: Merz respinge majorarea taxelor pentru companiile mijlocii şi cere reformarea statului bunăstării

Cancelarul german Friedrich Merz a promis sâmbătă că taxele aplicate companiilor mijlocii nu vor fi…

9 ore ago

This website uses cookies.

Read More