Update articol:

Marius Budăi, despre scandalul „Azilul groazei”: În dosarele de acreditare, este o în discrepanță majoră între ce au prezentat ei și ce a apărut în presă

Budai Sursa foto: Facebook

Ministrul Muncii Marius Budăi a declarat vineri că este indignat de ce a văzut la televizor în dosarul azilurilor din Voluntari.  „Sunt șocat”, a spus ministrul Muncii despre scandalul „Azilul groazei”.

„Sunt revoltat de ceea ce apare zilnic în presă și acele stenograme. Este revoltător, este șocant și eu sper ca într-un termen cât mai scurt organele de anchetă să acționeze cu fermitate, astfel încât cei vinovați să răspundă în fața legii, iar noi să aflăm adevărul. De ce spun să aflăm adevărul?

În cazul Asociației Sf Gabriel am constatat că prima licență provizorie a fost dată de ministrul din 2021, iar în noiembrie 2022 a fost reînnoită. Anual, Agenția Națională de Protecție și Inspecție Socială trebuie să facă controale la aceste centre. Ceea ce m-a contrariat foarte tare este ce am găsit în dosarele de acreditare – este în discrepanță majoră între ce au prezentat ei și ce a apărut în presă şi la procurori.

Sunt fotografii care arată condiții de hotel de lux, în totală discrepanță cu ce s-a prezentat public. Trebuie să vedem cum a fost posibil așa ceva. Aceste probe au fost puse la dispoziția anchetatorilor încă din luna februarie și sper ca procurorii să lămurească situaţia”.

Marius Budăi a mai spus că va propune montarea unor camere de filmat în aceste centre, pentru ca cei internați acolo să nu mai fie bătuți și chinuiți de personal: “Am luat act de solicitarea premierului de demitere a conducerilor Agenției Naționale de Protecție și Inspecție Socială. Prin ordin de ministru se vor forma comisii pentru verificări în toate centrele sociale.
I-am prezentat premierului mai multe măsuri, între care introducerea ca cerință în lege de montare de camere video în aceste centre, reglementarea procedurilor de colaborare cu reprezentanții societății civile”.

Ministrul Muncii a mai precizat  că va cere o informare și de la DGASPC Ilfov privind controalele lunare atunci când aprobau la plată facturile emise lunar de aceste centre: “Este obligatoriu ca CJ Ilfov să ceară control la DGASPC Ilfov.

Am văzut în rechizitoriu că acest grup infracțional era constituit din 2020. Am dat dispoziție să identificăm mecanismele ca aceste lucruri să nu se mai întâmple. Este o situație de netolerat.  Nu pasez vina: cel care contractează orice serviciu are obligația să verifice dacă serviciul a fost furnizat la standardele minime și abia apoi se avizează.

Preşedintele CJ Ilfov: Agenţia Judeţeană pentru Plăţi şi Inspecţie Socială poate controla cămine de bătrâni private

 

Voi solicita de la DGASPC Ilfov cu verificările pe care le-au făcut lunar, atunci când dădeau la plată aceste facturi. DGASPC era în contract cu aceste centre de asistență și lunar verificau ceea ce înseamnă respectare condiții minime. Cred că este necesar ca DGASPC să demareze un control. Am dispus constituirea unei comisii la nivelul AJPIS. Am luat act de demiterea conducerile cerute de domnul premier. Am dat dispoziție ca prin ordine de prefecți la nivelul județelor țării să se formeze comisii cu DSP și DSVSA. Se vor verifica toate centrele, nu va fi niciunul evitat”.

ONG-ul Centrul de Resurse Juridice (CRJ) spune că a încercat să avertizeze autoritățile încă din toamna anului trecut în privința situației din căminele de bătrâni din județul Ilfov, însă „niciuna dintre autorităţile competente nu a văzut vreo problemă”.

Agenția Națională de Protecție și Inspecție Socială, direcțiile generale de asistență socială, Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Persoanelor cu Dizabilități – instituțiile ale căror atribuții vizează toate centrele de asistență socială – se află în subordinea Ministerului Muncii.

BVB | Știri BVB

S.N. NUCLEARELECTRICA S.A. (SNN) (25/07/2025)

Convocare AGA O & E 03(04).09.2025

BITTNET SYSTEMS SA BUCURESTI (BNET) (25/07/2025)

Tranzactii management - art. 19 Reg. (UE) 596/2014

AROBS TRANSILVANIA SOFTWARE (AROBS) (25/07/2025)

Perioada inchisa de tranzactionare 28.07.2025 - 27.08.2025

SIMTEL TEAM (SMTL) (25/07/2025)

Perioada inchisa de tranzactionare 27.07.2025 - 26.08.2025