Afaceri

Mars numește un nou Director Financiar pentru Europa Centrală

Mars, unul dintre cei mai mari producători din domeniul alimentar din lume, anunță numirea lui Jan Záhumenský în funcția de director financiar (CFO) pentru Europa Centrală începând cu 1 septembrie 2020. După 5 ani petrecuți în cadrul filialei austriece a Mars, acesta se va reloca în Praga, de unde va fi responsabil de managementul financiar pentru cele patru țări incluse in regiunea Europa Centrală, respectiv România, Ungaria, Cehia și Slovacia. Fostul director financiar, Yesim Ozer, a acceptat o nouă provocare ca parte a dezvoltării sale profesionale, fiind numită Market Director Mars pentru Țările Baltice, după trei ani alături de echipa din Europa Centrală.

Jan Záhumenský are o vastă experiență în domeniul financiar, deținând de-a lungul timpului mai multe roluri în cadrul Mars. Acesta s-a alăturat companiei în 2013 ca manager financiar pentru Cehia și Slovacia, iar în 2015 a avut oportunitatea de a își continua cariera în cadrul Mars Austria, trecând prin roluri precum manager financiar sau controller financiar. În 2018 a fost promovat ca CFO Mars Austria. Din această capacitate, a condus operațiunile financiare pe piața austriacă, inclusiv activitatea de management a veniturilor și profitabilității. De asemenea, a creionat mecanisme puternice de control și guvernanță în cadrul companiei.

“Mars acordă o importanță deosebită dezvoltării angajaților săi și sunt recunoscător pentru oportunitățile și susținerea pe care mi le-a oferit compania până acum; m-au ajutat să mă dezvolt atât pe plan personal, cât și pe cel profesional,” a declarat Jan Záhumenský, noul CFO pentru Europa Centrală.

Echipa de management pentru Europa Centrală este una extrem de diversă prin prisma naționalităților pe care le reunește – franceză, poloneză, engleză, slovacă sau zimbabwiană, iar Jan Záhumenský, prin originiea sa cehă o va completa cu specificul local. Mars și-a susținut întotdeauna asociații (așa cum sunt numiți angajații Mars) talentați în a-și urma parcursul profesional dorit și Jan este încă un exemplu pentru dezvoltarea carierei în cadrul companiei. Ca afacere de familie, ghidată de o cultură corporatistă unică, Mars oferă tuturor asociaților săi oportunitatea de a se dezvolta pe diverse piețe sau departamente din cadrul companiei.

Mars a intrat pe piața din Cehia în 1992. Din 2016, compania a operat în Cehia prin Mars Multisales Europa Centrală, care include și piețele din Cehia, Slovacia, România și Ungaria. Cu 540 de angajați (denumiți Asociați), organizația operează în prezent în trei categorii: dulciuri (ciocolată, gumă & bomboane), food (orez și sosuri) și hrană pentru animale. În plus, Mars operează două dintre cele mai mari fabrici ale sale din regiune. În Poříčí nad Sázavou în Cehia, se află una dintre fabricile Mars Wrigley ce produce gumă de mestecat și bomboane, precum și un centru de dezvoltare de dulciuri, iar în Ungaria, Mars operează o fabrică de mâncare de animale în regiunea Csongrád-Bokros.

 

Mars, Incorporated este o afacere de familie, cu o istorie de peste un secol în fabricarea de diverse produse și oferirea de servicii pentru oameni și pentru animalele lor dragi de companie. Cu vânzări de aproximativ $35 miliarde, compania este un business global care produce unele dintre cele mai îndrăgite mărci din lume: M&M’s®, SNICKERS®, TWIX®, MILKY WAY®, DOVE®, PEDIGREE®, ROYAL CANIN®, WHISKAS®, EXTRA®, ORBIT®, 5™, SKITTLES®, UNCLE BEN’S®, MARS DRINKS and COCOAVIA®. Mars oferă, de asemenea, servicii medicale veterinare care includ BANFIELD® Pet Hospitals, Blue Pearl®, VCA® și Pet Partners™. Cu sediul în McLean, VA, Mars operează în peste 80 de țări.

Articole recente

Secretarul Trezoreriei SUA avertizează asupra unor rambursări masive către companii, dacă Curtea Supremă anulează tarifele lui Trump

Secretarul Trezoreriei, Scott Bessent, a declarat duminică că este ”încrezător” că planul tarifar al preşedintelui…

19 minute ago

Bolojan: Încetinirea economică – o realitate până în vara anului viitor; nu cred că inflaţia va ajunge de două cifre

Componenta de încetinire economică este o realitate cel puţin până în vara anului viitor, a…

24 de minute ago

Bolojan: Că ne place, că nu ne place, trebuie să creştem vârsta de pensionare

Premierul Ilie Bolojan a declarat, luni, că trebuie crescută vârsta de pensionare, la toate categoriile,…

25 de minute ago

Bolojan: Discuţia la Cotroceni a fost de reducere cu 10% a angajaţilor în administraţia locală

Premierul Ilie Bolojan a declarat, luni, în privinţa reformei în administraţia publică locală că, din…

27 de minute ago

Kelemen Hunor susţine că deficitul bugetar nu poate fi redus sub 8% în acest an

Deficitul bugetar nu poate fi mai mic de 8% în acest an, perioada de reducere…

29 de minute ago

Bolojan: Sunt foarte rezervat să împrăştii banii pe care nu îi am

Premierul Ilie Bolojan a declarat, luni, în legătură cu proiectele PSD de eliminare a CASS…

30 de minute ago

This website uses cookies.

Read More