de Laurențiu Mitrache
Pensionar fiind și supraevaluând subiectiv și pur emoțional, în ciuda prelungitei sale agonii, valoarea leului, nu m-am îndurat să plătesc două sute de lei pentru a cumpăra cea mai recentă ediție a “top-ului” firmelor din România. Această reținere ar putea fi o scuză, minoră e drept, pentru presupunerea situațiilor financiare dezastruoase ale OMV Petrom, Hidroelectrica, Rompetrol, Romgaz, Lukoil, Nuclearelectrica, Engie, Enel sau altor nenumărate firme al căror obiect de activitate îl constituie energia.
Presupunerea mi-a fost întărită de însuși președintele Klaus Iohannis, care a remarcat limitarea accesului firmelor – cele de mai sus nefiind excluse – la mecanismul economiei de piață emergentă, cerând guvernului măsuri pentru „a oferi companiilor condiții cât mai atractive din punct de vedere financiar, capabile să motiveze” în contextul pandemiei ce provoacă „reașezarea unor sectoare economice sau chiar a unor întregi industrii, cu impact direct nu numai asupra companiilor, ci și asupra statelor și cetățenilor, în general” reamintindu-ne „unde pot duce excesele, nepriceperea dar și reaua credință în materie de legiferare, dublate de ignorarea mecanismelor economiei de piață de către fostele guvernări”. Citind deznădăjduire și dezorientare în privirea propriului său prim- ministru (informație pe surse) legat de măsurile a fi luate – președintele se pare că ar fi continuat subliniind că performanțele economice ale firmelor în cauză ar putea fi substanțial îmbunătățite dacă obstacolele reglementărilor ar fi reduse, eventual înlăturate cu totul, accentuând oarecum iritat pe final: „Cum?! Simplu: prin li-be-ra-li-za-re!”
De aici și până la liberalizarea completă a pieței de energie începând cu 01 ianuarie a.c. nu a mai fost decât un pas care de această dată a eludat cu repeziciune mult trambițata strategie „pas cu pas”, amintind mai degrabă de „Marele salt înainte” condus de Mao! Dacă Neil Armstrong ar mai trăi și ar fi român, probabil că ar cugeta: „Un pas mic pentru români – înapoi, un mare pas pentru companiile din energie – înainte!”
Acceptând rolul și importanța pieței în determinarea evoluției economico-sociale, este necesar să acceptăm și limitele eliberării piețelor în diversitatea lor de reglementările ce îngrădesc schimbul liber de mărfuri și servicii, al aplicabilității eficiente a mecanismului cererii și ofertei. “Mâna invizibilă” idealizat invocată de Adam Smith nu mai este astăzi nici nevăzută, nici rațional acceptabilă. Dereglementarea relațiilor economice ce se stabilesc între puținii furnizori de produse, utilități și servicii esențiale vieții și milioanele de consumatori ale acestora și asimilarea acestei piețe celor ale jocurilor de noroc, turismului, transportului, automobilelor, textilelor, etc. constituie nici mai mult nici mai puțin o abatere gravă de la prevederile contractului social reprezentat de Constituție, asumate solemn de conducătorii națiunii: “Jur să-mi dăruiesc toată puterea şi priceperea pentru propăşirea spirituală şi materială a poporului român, să respect Constituţia şi legile ţării, să apăr democraţia, drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, suveranitatea, independenţa, unitatea şi integritatea teritorială a României. Aşa să-mi ajute Dumnezeu!“. Absurditatea dereglementării produselor și serviciilor vitale populației ar fi subliniată de răspunsurile la o întrebare simplă, mai simplă decât cea de la referendum-ul privind „familia”: „Care este limita maximă a prețului dincolo de care românii vor refuza a plăti pentru: energie electrică, gaze sau benzină?” Altfel spus, cum poate creșterea de preț să inhibeze cererea de utilități care condiționează însăși existența individului? Care este sensitivitatea cererii față de creșterea prețului?
Marii și micii furnizori de energie s-au grăbit să ofere multiple opțiuni de contractare care pun la grea încercare răbdarea, dar și capacitatea de înțelegere a unei mase de consumatori caracterizată nu doar de sărăcie (rata riscului de sărăcie a populației este de 23.5%, cea mai ridicată din Uniunea Europeană!) dar și de analfabetism funcțional (leadership european, cu cca. 42% din populație!). Cum poate un produs identic, nediferențiat de nimic, cum este curentul electric, să fie vândut la prețuri diferite de același furnizor? Cum ar fi să cumperi două perechi identice de pantofi de la același magazin la prețuri sensibil diferite? Sau două sticle identice de apă minerală? Confuzia dezvoltată voit concertat de către furnizorii de energie nu ar exista, dacă Guvernul, Consiliul Concurenței, Avocatul Poporului și, de ce nu Președintele României ar interveni pentru a impune o liberalizare controlată și transparentă, reducând dezechilibrul creat de atotputernicia furnizorilor de utilități vitale: o singură variantă de preț a unui singur furnizor, diferențiat doar din punct de vedere al orelor și zilelor de consum! Nu ar fi singurul proces liberalizat controlat: centralele electrice nucleare funcționează pe baza reacțiilor de fisiune nucleare controlate. Există, este adevărat, și reacții de fisiune nucleară necontrolate, dar acestea sunt specifice… armelor nucleare. Sigur, nimeni nu dorește în mod conștient crearea masei critice de cetățeni pentru declanșarea unei reacții sociale, dar acest lucru poate fi realizat și inconștient, confirmând tragic teoriile unor revoluționari precum Che Guevara și completând seria numerică 1457, 1784, 1848, 1888, 1907, 1918, 1929, 1933…
***
P.S.: Puțin probabil să fi aflat vreodată de existența lui Avram Noam Chomsky , lingvist, filosof, istoric și activist politic american, profesor emerit în lingvistică la Massachusetts Institute of Technology, cunoscut pentru teoria gramaticii generativ-transformaționale și pentru contribuțiile sale în domeniul lingvisticii teoretice dacă, documentandu-mă pentru cele de mai sus nu aș fi dat peste următoarea cugetare a sa: „Odată cu politicile de dereglementare și cu triumful liberalizării financiare, cresc amenințător pericolele riscurilor sistemice și posibilitatea unui tsunami financiar!” Rămâne de văzut…
| Știri BVB