Tehnologie

Mastercard își inaugurează primul Centru European de Rezistență Cibernetică

Mastercard dezvoltă primul său Centru European de Rezistență Cibernetică. Este vorba despre un hub ultramodern de securitate și tehnologie a informației amplasat în Europa, care va coordona colaborarea dintre sectorul public, cel privat și autorități, pentru a stimula capacitatea de adaptare a companiilor din regiune la schimbare, dar și pentru a prezice și a preveni potențiale atacuri cibernetice la adresa acestora, devenite în ultimul timp tot mai sofisticate și mai dăunătoare, potrivit unui comunicat.

Amplasat în Waterloo, Belgia, la sediul central Mastercard din Europa, hub-ul este prima investiție de acest fel a companiei în afara granițelor Americii de Nord. Centrul este o confirmare a angajamentului Mastercard de combatere a amenințărilor cu care se confruntă ecosistemul european de plăți, inclusiv instituțiile financiare și fintech-urile. Spațiul va îndeplini rolul unui hub de securitate cibernetică unic în regiune și va aduce laolaltă o pleiadă eterogenă de profesioniști din întreaga comunitate globală Mastercard.

Hub-ul va lucra îndeaproape cu o serie de centre naționale de inteligență cibernetică, grupuri industriale, autorități, servicii speciale/agenții de securitate și bănci centrale din Europa –  ECB, ECCFI, Europol, FS-ISAC, Interpol, NBB, și NCA și NCSC, din Marea Britanie. Centrul de rezistență cibernetică va urmări să coordoneze mai eficient prevenția și contracararea infracțiunilor cibernetice internaționale și a altor amenințări la adresa securitatății. Centrul va aduce laolaltă specialiști în toate tipurile de securitate.

Securitatea și confidențialitatea datelor clienților noștri reprezintă o prioritate absolută pentru Mastercard. Din păcate, însă, hackerii nu țin cont de granițe sau de națiuni, astfel că amenințările pot veni din toate colțurile lumii. De aceea, am ales să înființăm propriul Centru European de Rezistență Cibernetică, prin intermediul căruia vom consolida colaborarea între oganizații cheie și vom  veghea pentru siguranța totală a indivizilor și a companiilor atunci când transferă informații online. Numai un efort comun, care include toate părțile implicate, va putea poziționa Europa ca vârf de lance în lupta împotriva atacurilor cibernetice. Noul centru va sincroniza resursele și partenerii noștri globali pentru a cerceta și a adopta constant cele mai bune practici pentru noi și pentru rețeaua noastră de clienți”, a declarat Cosmin Vladimirescu, Country Manager Mastercard pentru România și Croația. 

Centrul de rezistență cibernetică va fluidiza comunicarea atât pe plan intern, între echipele din cadrul Mstercard, cât și extern, cu parteneri, clienți și stakeholderi. Implicit, asta va îmbunătăți timpii de reacție și eficiența în cazul evenimentelor globale, al dezastrelor naturale și al incidentelor la nivel de servicii și de securitate și va asigura respectarea reglementărilor de confidențialitate globale. Spre exemplu, centrul va permite Mastercard să lucreze în tandem cu agențiile de securitate și cu clienții din regiune pentru a accelera transferul de informații și pentru a coordona un răspuns cumulat la infracțiunile cibernetice. Instalația din Waterloo va contribui, de asemenea, la extinderea cunoștințelor și la transferul de bune practici între principalele agenții de securitate și factorii de decizie politică de top din Europa.

Operând în peste 210 țări și teritorii, Mastercard își ia atât angajamentul autoprotecției, cât și cel al protejării clienților și posesorilor de carduri pe care îi are, oriunde s-ar afla aceștia. Centrul European de Rezistență Cibernetică este o dovadă în plus a loialității  Mastercard față de piața europeană. Mastercard va lansa un centru provizoriu în această primăvară, instalația oficială urmând să fie inaugurată în 2021.

Articole recente

Un atac cu drone ucrainene provoacă un incendiu și reducerea capacității centralei nucleare rusești de la Kursk

Un atac cu drone ucrainene a provocat un incendiu de scurtă durată la centrala nucleară…

6 minute ago

Pentagonul a împiedicat Ucraina să lanseze atacuri în interiorul Rusiei – Wall Street Journal

Oficialii americani din domeniul apărării au împiedicat Ucraina să utilizeze rachetele cu rază lungă de…

27 de minute ago

De ce crede Donald Trump că merită Premiul Nobel pentru Pace şi care sunt cele şapte războaie pe care spune că le-a încheiat

Preşedintele SUA, Donald Trump, nu a ascuns niciodată faptul că şi-ar dori foarte mult să…

38 de minute ago

Preşedintele sud-african pledează pentru “întâlniri urgente bilaterale şi trilaterale între liderii Rusiei, Ucrainei şi SUA”

Preşedintele sud-african Cyril Ramaphosa 'a subliniat urgenţa' organizării de întâlniri între Kiev şi Moscova, cu…

47 de minute ago

Pentagonul intenţionează să trimită armata la Chicago – presă

Departamentul Apărării al SUA lucrează la un proiect care vizează desfăşurarea armatei în Chicago, în…

57 de minute ago

Bolojan s-a întâlnit cu preşedintele Parlamentului de la Chişinău: Aderarea la UE înseamnă şansa unei dezvoltări mai rapide

Premierul Ilie Bolojan, aflat în vizită la Chişinău, a discutat cu preşedintele Parlamentului din Republica…

12 ore ago

This website uses cookies.

Read More