Există, în spațiul profesional românesc, o percepție persistentă conform căreia relațiile publice sunt sinonime cu transmiterea de comunicate, intermediere punctuală cu presa sau obținerea rapidă de vizibilitate. Această percepție nu este neapărat rezultatul unei intenții greșite, ci mai degrabă al unei etape de dezvoltare a profesiei, în care dimensiunea operațională a fost mult mai vizibilă decât cea strategică. Cu toate acestea, reducerea PR-ului la simpla „împingere” de comunicate de presă sau la apeluri informale către redacții nu reflectă complexitatea reală a domeniului și, pe termen lung, afectează inclusiv credibilitatea profesioniștilor autentici în comunicare.
Relațiile publice nu înseamnă a trata mass-media ca pe un canal de distribuție, ci a construi un dialog profesional bazat pe relevanță, context și respect reciproc. O abordare matură presupune înțelegerea faptului că jurnalistul nu este un executant al mesajului instituțional, ci un profesionist care operează sub presiunea deadline-urilor, a criteriilor editoriale și a responsabilității față de public. În acest sens, solicitările formulate fără context, fără prezentare profesională sau fără o înțelegere a nevoilor redacționale nu reprezintă practici de comunicare strategică, ci reflexe operaționale care pot eroda încrederea în relația organizații–presă și, implicit, standardele profesiei.
Privind acest parcurs dintr-o perspectivă dublă — între mass-media și relații publice — devine evident că profesioniștii care au început în jurnalism și au făcut ulterior tranziția către comunicare înțeleg mai profund dinamica acestei relații. Aceștia înțeleg ce înseamnă respectarea unui deadline în presǎ, ce presupune selecția editorială și de ce întrebările complexe sau incomode sunt parte firească a procesului jurnalistic. În fond, profesioniștii din mass-media își fac meseria, la fel cum profesioniștii din comunicare strategică își exercită responsabilitățile în cadrul organizațiilor pe care le reprezintă. Această înțelegere reciprocă contribuie la o interacțiune mai echilibrată, mai profesionistă și mai credibilă în spațiul public.
Parcursul meu profesional, care a inclus începuturi în zona mass-media și o evoluție ulterioară către relații publice și comunicare strategică, a fost unul natural și coerent, aliniat inclusiv profilului meu psihologic, orientat spre analiză, structurare strategică și gestionarea contextelor cu miză ridicată. Evoluția către zona seniorială a comunicării nu a reprezentat o ruptură, ci o maturizare firească, în care comunicarea depășește dimensiunea operațională și devine un instrument de guvernanță reputațională și stabilitate instituțională.
Această perspectivă este consolidată și prin rolul meu de Romania Country Chapter Lead al European Association of Communication Directors (EACD), precum și prin activitatea de Consultant Strategic Independent – Comunicare de Criză, Reputație și Profilare Comportamentală, unde responsabilitatea principală nu este distribuirea de mesaje, ci furnizarea de consultanță strategică în comunicare de criză, guvernanța riscurilor reputaționale, profilare comportamentală și managementul stakeholderilor în contexte instituționale sensibile și medii cu grad ridicat de complexitate.
Transformarea profesiei este susținută și la nivel conceptual internațional. Noua definiție a relațiilor publice, publicată de The Public Relations and Communications Association (PRCA), subliniază caracterul strategic al acestei funcții și repoziționează expertul în comunicare din zona de suport în cea de consiliere strategică, implicată direct în procesele decizionale și în managementul relațiilor cu stakeholderii. În organizațiile mature, comunicarea nu mai este o etapă ulterioară deciziei, ci o componentă integrată a acesteia, cu rol în anticiparea riscurilor reputaționale și în menținerea coerenței instituționale.
În mod firesc, această schimbare de paradigmă redefinește și senioritatea în domeniu. A fi profesionist în relații publice, la nivel avansat, nu înseamnă exclusiv redactarea sau distribuirea mesajelor, ci capacitatea de a acționa ca un consilier strategic specializat în comunicare de criză, profilare comportamentală și medii instituționale cu miză ridicată, cu un interes particular pentru negocierea în situații de criză și dinamici complexe ale stakeholderilor în contexte critice și expuse public.
Experiența în contexte instituționale și public-facing arată că storytelling-ul profesional trebuie să fie fundamentat pe coerență, responsabilitate și înțelegerea profundă a dinamicii stakeholderilor. Comunicarea strategică implică anticipare, echilibru și capacitatea de a gestiona percepțiile publice în mod responsabil, mai ales în situații sensibile sau de criză, unde fiecare mesaj devine parte a arhitecturii reputaționale a organizației.
Într-un ecosistem public caracterizat de viteză informațională, presiune reputațională și interdependența actorilor instituționali, maturizarea relațiilor publice în România devine o necesitate structurală. Trecerea de la o abordare predominant operațională — centrată pe distribuția de mesaje — către una strategică, orientată spre guvernanță reputațională, dialog instituțional și construcție de încredere, reflectă nu doar evoluția profesiei, ci și responsabilitatea crescută a specialiștilor în comunicare în raport cu societatea și spațiul public.
| Știri BVB