Update articol:

MB: Doi consilieri influenţi ai premierului Boris Johnson şi-au dat demisia

Boris Johnson Boris Johnson

Premierul britanic Boris Johnson a pierdut joi doi consilieri influenţi în urma scandalului petrecerilor de sărbători din Downing Street din perioada lockdownului (partygate), informează AFP, potrivit Agerpres.

Munira Mirza, directoarea Unităţii Politici din Downing Street, a fost prima care şi-a anunţat plecarea, urmată de directorul Departamentului de comunicare, Jack Doyle, despre care se crede că a participat la una din aceste petreceri.

Munira Mirza i-a reproşat premierului Boris Johnson că a lansat o acuzaţie “înşelătoare” la adresa liderului opoziţiei atunci când s-a apărat în Parlament, după publicarea unui raport intern copleşitor despre reuniunile din Downing Street. Boris Johnson l-a acuzat atunci pe liderul laburist Keir Starmer că i-a permis defunctului pedofil Jimmy Savile, fostă vedetă a BBC, să scape de justiţie atunci când s-a aflat la conducerea parchetului britanic. Recurgerea la această acuzaţie, răspândită în cercurile conspiraţioniste şi de extremă dreaptă, a provocat indignare.

Keir Starmer l-a acuzat, la rândul său, pe Boris Johnson că repetă teorii conspiraţioniste fasciste pentru a câştiga în mod ieftin capital politic.

“Nu a existat un fundament rezonabil sau just pentru această afirmaţie”, a scris Munira Mirza în scrisoarea de demisie publicată pe site-ul revistei The Spectator. A fost o “referire partizană şi nepotrivită într-un cazul îngrozitor de abuzuri sexuale asupra copiilor”, a spus ea.”Nu v-aţi cerut scuze pentru impresia înşelătoare pe care aţi lăsat-o” în pofida unei solicitări în acest sens, a continuat ea.

Fost membră a defunctului Partid Comunist Revoluţionar, Munira Mirza a lucrat cu Boris Johnson în perioada în care acesta a fost primar al Londrei, între 2008 şi 2016.

Downing Street a confirmat plecarea celor doi consilieri şi a subliniat “recunoştinţa” premierului Boris Johnson faţă de aceşti doi foşti consilieri pentru “contribuţia lor la guvernare”.

BVB | Știri BVB
AAGES S.A. (AAG) (02/12/2025)

Notificare - rascumparare actiuni proprii 24-28 noiembrie 2025

BITTNET SYSTEMS SA BUCURESTI (BNET) (02/12/2025)

Notificare - rascumparare actiuni proprii 24.11.2025 - 28.11.2025

Turbo Long Certificates on Platinum Future (RBPLATTL2) (02/12/2025)

Notificare Raiffeisen Bank International - RBPLATTL2 este sold out

Turbo Long Certificates on Platinum Future (RBPLATTL1) (02/12/2025)

Notificare Raiffeisen Bank International - RBPLATTL1 este sold out

OIL TERMINAL S.A. (OIL) (02/12/2025)

Actualizare Comitete Consultative