International

MB: Londra apără legalitatea atacurilor sale împotriva rebelilor houthi

Marea Britanie a apărat vineri legalitatea atacurilor militare efectuate alături de Statele Unite împotriva rebelilor houthi din Yemen, repetând că a acţionat într-o situaţie de “legitimă apărare”, transmite sâmbătă AFP, potrivit Agerpres.

Aceste atacuri desfăşurate în noaptea de joi spre vineri ca răspuns la săptămâni de atacuri asupra navelor comerciale din Marea Roşie de către houthi sunt “necesare, legale şi proporţionale”, a insistat şeful diplomaţiei britanice David Cameron într-un clip video publicat pe X (fostul Twitter).

“Trebuie să fie clar pentru houthi că suntem serioşi când spunem că acţiunile lor împotriva navelor britanice şi a altor nave sunt complet inacceptabile”, a adăugat el.


Într-un interviu acordat Telegraph vineri seară, ministrul Apărării Grant Shapps a cerut regimului de la Teheran să se asigure că “intermediarii” săi din regiune, precum rebelii Hhouthi sau Hezbollah-ul libanez “îşi încetează activităţile”.

 

Downing Street şi-a publicat poziţia juridică cu privire la atacuri explicând că acestea vizează “ţinte atent identificate”.”A fost necesar şi proporţional să se răspundă la atacurile houthi”. “Regatul Unit este autorizat, conform dreptului internaţional, să folosească forţa în astfel de circumstanţe în care autoapărarea este singurul mijloc posibil de a face faţă unui atac armat real sau iminent, iar forţa utilizată este necesară şi proporţională”.

Armata britanică a desfăşurat trei nave în regiune: distrugătorul HMS Diamond, despre care Londra a spus că a contribuit la respingerea unui atac cu drone houthi la începutul acestei săptămâni, HMS Richmond şi HMS Lancaster echipat cu un elicopter de atac. Patru avioane de luptă Typhoon cu sediul în Cipru au participat la atacurile britanico-americane.

Prim-ministrul britanic Rishi Sunak, aflat în vizită la Kiev, a explicat că şi-a reunit în prealabil consiliul de miniştri şi a avertizat opoziţia în legătură cu aceste acţiuni, asigurând că luni va vorbi şi cu parlamentarii.

“Ceea ce am făcut a fost o acţiune limitată şi necesară ca răspuns la o ameninţare specifică, într-o situaţie de autoapărare”, a insistat premierul pe canalele de televiziune britanice, adăugând că este necesar să se transmită “un semnal puternic” rebelilor houthi.

Loviturile americane şi britanice asupra Yemenului, care au ucis cinci persoane, au urmat după mai multe atacuri ale rebelilor houthi asupra navelor din Marea Roşie despre care aceştia susţin că au legătură cu Israelul, în semn de protest faţă de bombardamentele israeliene continue asupra Fâşiei Gaza.

Articole recente

Ursula von der Leyen va merge cu Zelenski la întâlnirea de la Casa Albă cu Donald Trump

Ursula von der Leyen va merge cu Zelenski la întâlnirea de la Casa Albă cu…

o oră ago

Ilie Bolojan a anunțat că vor fi adoptate noi pachete de măsuri pentru reformă: Nu există altă soluție

Premierul Ilie Bolojan a anunțat duminică, într-un mesaj video postat pe pagina de Facebook a…

o oră ago

Rusia a lansat 505 atacuri în regiunea Zaporojie la o zi după summitul Trump – Putin din Alaska

Trupele ruse au lansat în ultimele 24 de ore - la o zi după întâlnirea…

4 ore ago

Un decret al Rusiei deschide calea pentru revenirea Exxon la proiectul Sakhalin-1

Președintele rus Vladimir Putin a semnat vineri un decret care ar putea permite investitorilor străini,…

5 ore ago

Cele mai bune universități din SUA pentru locuri de muncă bine plătite în domeniul finanțelor (Visual Capitalist)

Absolvenții de finanțe de la Massachusetts Institute of Technology câștigă în medie 175.439 de dolari,…

5 ore ago

This website uses cookies.

Read More