International

McDonald’s avertizează că închiderea restaurantelor sale din Rusia va costa 50 de milioane de dolari pe lună

McDonald’s Corp a anunţat miercuri că închiderea temporară a celor 847 de restaurante din Rusia va costa compania aproximativ 50 de milioane de dolari pe lună, transmite Reuters, potrivit Agerpres.

Compania cu sediul în Chicago informase marţi că va închide temporar toate restaurantele sale din Rusia şi va suspenda toate operaţiunile în această ţară. “Situaţia este extraordinar de dificilă pentru un brand global ca al nostru şi sunt numeroase aspecte de luat în considerare. În acelaşi timp, respectarea valorilor noastre înseamnă că nu putem ignora suferinţa umană inutilă care are loc în Ucraina”, a afirmat directorul general McDonald’s, Chris Kempczinski.

Grupul are 62.000 de angajaţi în Rusia, pe care îi va plăti în continuare. Rusia reprezintă 9% din cifra de afaceri şi 3% din profitul operaţional al McDonald’s.

Şi lanţul de pizzerii Papa John’s International Inc a apreciat că în final ar putea fi nevoit să absoarbă costuri de 15,2 milioane de dolari pentru creanţe asociate cu francizatul său principal din Rusia, care gestionează toate cele 188 de restaurante de acolo. Redevenţele de la francizat au reprezentat mai puţin de 1% din veniturile totale ale Papa Johns în 2021, a informat compania americană.

Şi Starbucks a anunţat marţi că toate cele 130 de cafenele din Rusia care îi poartă numele se vor închide şi că va înceta să îşi livreze produsele în această ţară.

Yum Brands Inc, firma mamă a KFC, a întrerupt investiţiile în Rusia, o piaţă cheie care a ajutat brandul să înregistreze în 2021 o dezvoltare record.

Yum, care are cel puţin 1.000 locaţii KFC şi 50 locaţii Pizza Hut în Rusia, aproape toate francize independente, a informat pe site-ul său că ” a suspendat toate investiţiile şi dezvoltarea de restaurante în Rusia, în timp ce continuă să evalueze opţiuni suplimentare”.

Tot mai multe companii se retrag din Rusia din cauza sancţiunilor şi a indignării faţă de invadarea Ucrainei de către Moscova.

Articole recente

Țările NATO care doboară drone rusești deasupra Ucrainei vor declanșa un război între alianță și Rusia – Medvedev

Politicianul a declarat că „puternica inițiativă europeană «Eastern Sentry»” l-a amuzat și a remarcat că…

23 de minute ago

Serviciul rus de spionaj extern acuză UE că pregăteşte un „Maidan” în Serbia

Uniunea Europeană pregăteşte un „Maidan” în Serbia, iar actualele tulburări din ţară, la care participă…

29 de minute ago

Ministrul Radu Miruță: „Noua bursă de valori de la Chișinău – un pod financiar între România și Republica Moldova și un nou pas spre direcția comună: Vest”

Ministrul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului, Radu Miruță, a participat luni, 15 septembrie a.c., la…

30 de minute ago

Muhammad a fost cel mai popular nume pentru băieți în Anglia și Țara Galilor în 2024, conform înregistrărilor de nașteri – Visual Capitalist

Pentru comparație, Muhammad ocupa locul 14 în 2014. Muhammad a fost cel mai popular nume…

31 de minute ago

AIEA estimează că producţia de energia nucleară s-ar putea dubla până în 2050

Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică (AIEA) şi-a îmbunătăţit luni, pentru al cincilea an consecutiv, previziunile…

39 de minute ago

This website uses cookies.

Read More