Afaceri

Mediasind: Curtea de Apel Bucureşti obligă conducerea TVR să facă publice rezultatele controalelor financiare

Curtea de Apel Bucureşti obligă conducerea TVR să facă publice rezultatele controalelor financiare, printr-o hotărâre definitivă pronunţată luni, informează Sindicatul Român al Jurnaliştilor MediaSind, într-un comunicat de presă.

Potrivit sursei citate, instanţa a respins recursul declarat de conducerea Societăţii Române de Televiziune împotriva Hotărârii Tribunalului Municipiului Bucureşti prin care instituţia era obligată să pună la dispoziţia Sindicatului Român al Jurnaliştilor MediaSind următoarele informaţii de interes public precum: rapoartele şi măsurile impuse de inspectorii Curţii de Conturi în urma verificărilor activităţii financiare din mandatul preşedintelui-director general Doina Gradea, ce sancţiuni s-au acordat şi în ce cuantum, respectiv ce măsuri a luat conducerea TVR pentru remedierea ilegalităţilor semnalate, precum şi pentru recuperarea prejudiciilor create.

“Având în vedere informaţiile apărute în spaţiul public privind dezmăţul financiar în care este condusă cea mai mare instituţie de presă a statutului, precum şi desele acuzaţii de corupţie în urma cărora au fost depuse mai multe sesizări penale, SRJ MediaSind a solicitat explicaţii conducerii SRTV. Din păcate, dând dovadă de aceeaşi lipsă de transparenţă în activitatea managerială, preşedintele-director general al TVR, Doina Gradea, a refuzat să răspundă acestor solicitări. Totodată, la repetatele sesizări depuse în urma refuzurilor primite la cererile depuse de organizaţia noastră, Comisia pentru soluţionarea reclamaţiilor administrative, numită prin Ordin de Doina Gradea, a respins de fiecare dată argumentele juridice prezentate de MediaSind. Având în vedere că această atitudine de slugărnicie faţă de şefa TVR a produs prejudicii bugetului instituţiei, SRJ MediaSind solicită public Curţii de Conturi să impute toate cheltuielile judiciare rezultate în urma acestor procese, conducerii SRTV şi membrilor Comisiei de cercetare a reclamaţiilor administrative din SRTV”, precizează Mediasind.

Totodată, SRJ MediaSind solicită DNA să dispună cercetarea persoanelor implicate şi sub aspectul săvârşirii unor fapte ce intră sub incidenţa penală, cum ar fi abuzul în serviciu şi constituire de grup infracţional organizat, în contextul în care toate cheltuielile cu casele de avocatură sunt plătite din banii alocaţi de la buget.

“În repetate rânduri filiala SRJ MediaSind din TVR, MediaSind TVR a atras atenţia că resursele financiare ale instituţiei sunt folosite în mod discreţionar, fără o minimă transparenţă, în detrimentul salariaţilor care sunt nevoiţi să lucreze în condiţii precare de muncă, cu mijloace tehnice învechite. Însă, lipsa de implicare din partea factorilor decizionali, precum şi durata mare a soluţionării plângerilor penale asupra activităţii financiare din TVR, afectează, în mod grav, funcţionarea normală a instituţiei publice de presă. Acesta este unul dintre motivele pentru care SRJ MediaSind reiterează solicitarea făcută Parlamentului, de demitere a presedintelui – director general al SRTV, Doina Gradea, pentru ca activitatea in instituţie să revină la normal iar angajaţii să fie protejaţi de abuzuri”, se arată în comunicat.

Organizaţia sindicală menţionează că, în prezent, în atenţia procurorilor există depuse mai multe plângeri şi sesizări penale pentru a cerceta faptele de corupţie din TVR.

Articole recente

Ucraina lovește infrastructura petrolieră „strategic importantă” din Rusia, confirmă Statul Major General

Forțele ucrainene au atacat rafinăria de petrol Ilsky din regiunea Krasnodar Krai din Rusia și…

46 de minute ago

Ucraina a atacat conducta de petrol Druzhba din regiunea Bryansk, provocând „daune extinse prin incendiu”

Ucraina a atacat conducta de petrol Druzhba din regiunea Bryansk din Rusia, provocând „daune extinse…

50 de minute ago

Prim-ministrul japonez Ishiba demisionează după o serie de înfrângeri electorale dureroase

Prim-ministrul japonez Shigeru Ishiba a declarat duminică că a decis să demisioneze, inaugurând o perioadă…

53 de minute ago

Parlament-moţiune de cenzură/Simion, discurs de la tribuna Parlamentului, deşi anunţase că parlamentarii opoziţiei nu intră în sala de şedinţe

Preşedintele AUR, George Simion, care anunţa că parlamentarii opoziţiei nu intră în sala de şedinţe…

o oră ago

Parlament-moțiune de cenzură/Grindeanu: PSD nu va vota nicio moțiune, pentru că refuzăm haosul

PSD nu va vota nicio moțiune, pentru că refuză haosul, a declarat, duminică, în Parlament,…

o oră ago

This website uses cookies.

Read More