International

Medicii germani au fost autorizaţi să-l vadă pe Alexei Navalnîi; CEDO, sesizată de anturajul lui Navalnîi pentru a obţine transferul său în Germania

Medicii germani au fost autorizaţi să-l vadă pe opozantul rus Alexei Navalnîi, internat la terapie intensivă în Siberia după ce a fost, potrivit apropiaţilor săi, victima unei “otrăviri”, a indicat vineri un membru al anturajului său, scrie AFP, potrivit news.ro.

“Medicii care au venit de la Nurnberg şi care nu au avut la început acces la pacient, au obţinut doar câteva minute cu el”, a anunţat Leonid Volkov, într-o conferinţă de presă la Berlin, salutând o “evoluţie pozitivă”. 

“Suntem foarte departe de a rezolva situaţia”, a adăugat Volkov, amintind că Navalnîi nu are încă un “diagnostic” şi nici “analize”. “Nu avem date iar cererea noastră rămâne aceeaşi: trebuie să-l transferăm într-un loc, la Berlin, pentru a i se putea face o analiză independentă de ceea ce i s-a întâmplat”, a cerut Volkov. 

Soţia opozantului rus Alexei Navalnîi i-a cerut lui Vladimir Putin să-i permită transferul soţului ei în Germania. “Cred că Alexei Navalnîi are nevoie de un ajutor medical calificat în Germania”, a scris Iulia Navalnîia într-o scrisoare publicată pe Twitter, afirmând că au fost îndeplinite “toate condiţiile pentru transportarea imediată a lui Alexei sub supravegherea medicilor de înalt nivel” de la Omsk. 

Opozantul ar putea fi transportat cu un avion dotat cu echipament medical pus la dispoziţie de un ONG german. 

Volkov s-a adresat liderilor europeni: “Cerem fiecăruia să facă mai multe eforturi (pentru un transfer în Germania), pentru că este într-adevăr necesar”. Acest transfer este până în prezent refuzat de medicii ruşi ai lui Navalnîi care spun că starea sa este “stabilă”. Ei au asigurat vineri că nu au găsit “nicio otravă” în organismul lui Navalnîi, în vârstă de 44 de ani. 

Acest refuz de a-l transfera pe Navalnîi în străinătate a fost criticat de aliaţii săi drept “o decizie politică” care “ameninţă viaţa” opozantului, spitalul din Omsk, în Siberia occidentală, “nefiind echipat” pentru a trata acest caz. 

Navalnîi  a început să se simtă rău joi dimineaţa, la bordul unui avion care zbura din Siberia spre Moscova, după ce a băut un ceai la o cafenea din aeroportul oraşuluil siberian Tomsk. 

Anturajul opozantului rus Aleksei Navalnîi a sesizat vineri Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) pentru a obţine de la autorităţile ruse autorizaţia de a-l transfera în Germania, informează instituţia, potrivit AFP, anunta Agerpres.

Anturajul “cere ca CEDO să invite guvernul rus să autorizeze ca dl Navalnîi să fie transportat în Germania pentru a primi îngrijiri”, a precizat aceeaşi sursă, precizând că acest caz “va fi examinat în zilele următoare”.

CEDO, cu sediul la Strasbourg, a fost sesizată în baza articolului 39 din regulamentul său, care îi permite să ia măsuri de urgenţă atunci când integritatea fizică a unui reclamant este ameninţată.

Franţa şi Germania au oferit amândouă joi “orice ajutor medical”, iar un avion medical închiriat la Berlin de un ONG s-a deplasat la Omsk în cursul nopţii pentru a încerca să-l aducă pe Aleksei Navalnîi în Germania.

Însă medicii, care au dat asigurări că “nicio otravă” nu a fost descoperită în corpul său, au considerat că Navalnîi este netransportabil, starea lui fiind “instabilă”.

Acest refuz al transferului lui Aleksei Navalnîi în străinătate a fost denunţat de apropiaţii săi ca o decizie “politică” care “ameninţă viaţa” opozantului.

Articole recente

EssilorLuxottica evaluează cu atenţie o posibilă tranzacţie cu grupul Armani

EssilorLuxottica va examina cu atenţie o posibilă investiţie în grupul Armani, după ce creatorul de…

2 ore ago

UE ar putea renunţa la gazele ruseşti peste un an, susţine secretarul american al Energiei

Uniunea Europeană ar putea abandona gazele ruseşti în următoarele şase până la 12 luni, prin…

2 ore ago

Bolojan: Proiectele spitalelor ce nu mai pot fi finanţate prin PNRR, mutate pe fonduri din Programul Sănătate

Proiectele spitalelor care nu mai pot fi finanţate prin PNRR vor fi mutate pe fonduri…

2 ore ago

Constructorii auto presează Bruxelles-ul să regândească interdicţia vânzării de automobile cu motoare pe combustie din 2035

Cei mai mari constructori europeni de automobile se întâlnesc vineri cu preşedinta Comisiei Europene, Ursula…

2 ore ago

Connections își menține obiectivul de creștere a veniturilor cu aproximativ 20% pentru întreg anul 2025

Connections, companie de tehnologie listată pe piața AeRo a Bursei de Valori București (simbol bursier…

3 ore ago

Catalizator – Expoziția care aduce în prim-plan viitorul artei românești

Cei mai talentați 50 de tineri artiști români pot fi descoperiți la Teatrul Național „I.L.…

3 ore ago

This website uses cookies.

Read More