Categories: Fără categorie

Medicover a colectat din piață 120 milioane euro prin instrumentul de finanțare Inaugural Schuldschein

Medicover AB (companie listată public) a plasat cu succes prima sa emisiune Schuldschein (instrument de finanțare a unei afaceri, de tipul obligațiunilor, specific pieței germane), în valoare totală de 120 milioane euro, cu tranșe în euro și perioade de scadență de cinci, respectiv șapte ani, rate fixe și variabile. Emisiunea a fost suprasubscrisă, depășind valoarea inițială de 100 de milioane de euro, potrivit unui comunicat de presă.

Prin această tranzacție, Medicover și-a diversificat sursele de finanțare și și-a extins substanțial baza de investitori, în special în zona investitorilor instituționali din Germania, Polonia, dar și de pe continentul asiatic. Cererea pentru această emisiune și pentru tranșele aferente a fost mare, ceea ce reflectă situația financiară bună a companiei.

Medicover își consolidează în felul acesta nivelul de lichiditate, profitând de condițiile bune din piață, unde marjele sunt cuprinse între 1,2% și 1,5%, atât pentru tranșele cu rate fixe, cât și pentru cele cu rate variabile, cu perioadă de scadență de cinci și șapte ani.

Instituțiile financiare Landesbank Hessen-Thüringen Girozentrale (Helaba), ING Bank, și Skandinaviska Enskilda Banken AB (companie listată public), filiala Frankfurt, au acționat împreună în această tranzacție în calitate de intermediari.

„Acest acord consolidează semnificativ poziția grupului Medicover și ne permite să ne dezvoltăm programele de achiziție de pe piețele din Polonia și România. Ne bucurăm să vedem că organizații importante ne susțin creșterea și planul de dezvoltare. În ultima perioadă, ne-am extins foarte mult pe piața poloneză de stomatologie, unde am extins rețeaua cu 15 noi clinici și am majorat numărul de spitale deținute, ajuns acum la peste 20 unități la nivel de grup, incluzând Spitalul Pelican din Oradea și Spitalul Neomedic din Polonia. Intenționăm să continuăm să ne extindem rețeaua de clinici în România – unde am adăugat deja rețelei 11 noi clinici, printre care Dr. Luca, Iowemed și centrele medicale Phoenix – și să lansăm un program similar în Polonia”, a declarat John Stubbington, COO Healthcare Services, Medicover.

Articole recente

Insolvențele în București au crescut cu 32% – Risco

Conform platformei de analiză financiară RisCo.ro, în perioada august 2024 - iulie 2025 au fost…

o oră ago

„Lipici pe Pizza”: O fabulă modernă despre cum se câștigă, de fapt, cursa AI (Echipa Invergent)

Autor: Echipa invergent.ai În lumea afacerilor, presiunea de a inova nu este o opțiune, ci o…

o oră ago

Arafat: Hidroelectrica, Romsilva şi Apele Române vor interveni pentru curăţirea Lacului Izvorul Muntelui

Hidroelectrica, Romsilva şi Apele Române vor interveni pentru curăţirea Lacului Izvorul Muntelui din judeţul Neamţ,…

o oră ago

Incendiu de vegetație semnalat pe Autostrada A2, la km 185 – Flăcări și fum dens la doar 1 metru de carosabil (actualizare)

Actualizare: Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române informează că în zona localității Valea…

2 ore ago

Eurostat: Rata anuală a inflaţiei în zona euro s-a menţinut în iulie la 2%,ţinta pe termen mediu vizată de BCE

Rata anuală a inflaţiei în zona euro a atins şi în iulie ţinta pe termen…

3 ore ago

Un bărbat, înjunghiat în Cosmopolis; agresorul este minor (poliție)

Suspectul care a înjunghiat un bărbat în complexul Cosmopolis este minor și are 15 ani.…

4 ore ago

This website uses cookies.

Read More