Sanatate

Medicul Valeriu Gheorghiţă: Pe 26 decembrie va fi livrată prima tranşă simbolică de circa 10.000 de doze de vaccin anti-COVID

Medicul Valeriu Gheorghiţă, coordonatorul campaniei naţionale de vaccinare anti-COVID, a anunţat vineri că pe 26 decembrie va fi livrată prima tranşă simbolică de circa 10.000 de doze de vaccin anti-COVID, care, ulterior, vor fi distribuite la 10 spitale de linia I din ţară.

El a vizitat, vineri, Centrul naţional de stocare a vaccinurilor anti-COVID, aflat la Institutul “Cantacuzino” din Bucureşti, şi a precizat că mai întâi vor fi imunizaţi lucrătorii din sistemul medical, în etapa a II-a – populaţia la risc, pentru personalul esenţial, şi, în ultima etapă, populaţia generală.

“Este o facilitate pregătită să primească vaccinurile, după ce Agenţia Europeană a Medicamentului va elibera autorizarea condiţionată de punere pe piaţă. Din ceea ce noi ştim la momentul actual, pe 26 decembrie va fi livrată prima tranşă simbolică de circa 10.000 de doze, doze care, ulterior, vor fi distribuite către spitalele de linia unu, spitalele care au intrat în prima linie împotriva COVID-19 în această pandemie”, a declarat Valeriu Gheorgiţă la evenimentul de prezentare a Centrului naţional de stocare a vaccinului COVID-19, la Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare Medico-Militară “Cantacuzino”.

El a precizat că, în “imediata zi care urmează după livrarea primei tranşe, vaccinurile vor fi distribuite către aceste 10 unităţi sanitare”.

“Ulterior, pe măsură ce calendarul de livrare va intra în funcţiune, vor fi livrate către celelalte unităţi sanitare, unde sunt înfiinţate centre de vaccinare, începându-se efectiv activitatea de vaccinare, conform strategiei”, a explicat Gheorghiţă.

Activitatea de vaccinare se va desfăşura în baza unui sistem de programare.

“Lucrătorii din sistemul medical vor fi programaţi de către unităţile angajatoare, cei cu boli cronice şi persoanele peste 65 de ani vor fi programaţi prin medicul de familie şi prin intermediul direcţiilor de asistenţă socială din cadrul consiliilor locale. Personalul esenţial va fi programat prin instituţiile angajatoare, iar populaţia generală va avea trei modalităţi diferite de programare – prin platforma unică, telefonic, individual prin sistemul online sau prin intermediul medicului de familie”, a declarat Gheorghiţă.

Potrivit platformei Guvernului dedicată vaccinării, cele 10 unităţi sanitare unde vor fi distribuite primele doze de vaccin anti-COVID sunt:

1. Braşov – Spitalul Clinic de Boli Infecţioase

2. Bucureşti – Institutul Naţional de Boli Infecţioase “Prof. Dr. Matei Balş”

3. Bucureşti – Spitalul Clinic de Boli Infecţioase “Dr. Victor Babeş” (inclusiv secţia externă modulară Pipera)

4. Cluj – Spitalul Clinic de Boli Infecţioase, Cluj-Napoca

5. Constanţa – Spitalul Clinic de Boli Infecţioase, Constanţa

6. Dolj – Spitalul Clinic de Boli Infecţioase şi Pneumoftiziologie “Victor Babeş”, Craiova

7. Iaşi – Spitalul Clinic de Boli Infecţioase

8. Maramureş – Spitalul de Pneumoftiziologie “Dr Nicolae Ruşdea”, Baia Mare

9. Suceava – Spitalul Judeţean de Urgenţă “Sfântul Ioan cel Nou” Suceava

10. Timiş – Spitalul Clinic de Boli Infecţioase şi Pneumoftiziologie “Dr. Victor Babeş”, Timişoara (inclusiv secţia exterioară a acestui spital – secţia clinică de recuperare cardiovasculară – din cadrul Institutului de Boli Cardiovasculare Timişoara).

Articole recente

Marcel Ciolacu ar putea candida la şefia CJ Buzău; Lungu (PSD): Ar fi o onoare pentru noi

Fostul premier Marcel Ciolacu ar putea candida la şefia Consiliului Judeţean Buzău. ''Sunt discuţii ca…

2 minute ago

Rusia a elaborat un proiect legislativ pentru denunţarea tratatului cu SUA privind reconversia plutoniului

Guvernul rus a depus joi în Duma de Stat, camera inferioară a parlamentului, un proiect…

45 de minute ago

Ministrul Mediului, la Poiana Largului: Există un risc pentru sănătatea oamenilor; măsurile luate – în sistem de urgenţă

Ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Diana Buzoianu, a declarat joi, la viaductul de la Poiana…

2 ore ago

Două fonduri administrate de SAI Star Asset Management au ajuns să dețină 6,7% din BVB

Două fonduri administrate de SAI Star Asset Management au ajuns să dețină 6,7% din BVB,…

2 ore ago

SUA: Kamala Harris va publica o carte despre campania sa prezidenţială din 2024

Fosta vicepreşedintă americană Kamala Harris a anunţat joi că va publica în septembrie o carte,…

2 ore ago

Rusia: Putin a promulgat legea care înăsprește cenzura și supravegherea pe internet

Președintele rus Vladimir Putin a promulgat joi o lege ce prevede pedepsirea căutărilor pe internet…

2 ore ago

This website uses cookies.

Read More