Burse/Investitii

MedLife a înregistrat în primele nouă luni ale anului o cifră de afaceri consolidată pro-forma de peste două miliarde de lei, în creștere cu 24% 

MedLife, cea mai mare rețea de servicii medicale private din România, anunță rezultatele financiare pentru primele nouă luni ale anului: o cifră de afaceri consolidată pro-forma de peste două miliarde de lei, în creștere cu 24% față de aceeași perioadă din 2023, potrivit unui comunicat.

De asemenea, marja EBITDA a înregistrat o îmbunătățire de un punct în primele nouă luni din 2024 în comparație cu aceeași perioadă a anului precedent, îmbunătățire care s-a menținut constantă, ceea ce evidențiază stabilitatea grupului.

Rezultatele obținute în primele nouă luni din 2024 atestă performanța financiară și operațională a businessului, deopotrivă de consecventă. Mai mult, evoluția pozitivă a MedLife a fost impulsionată de cererea robustă de servicii medicale de înaltă calitate, cerere care s-a menținut pe toată durata acestui an.

MedLife se bucură de o recunoaștere puternică a calității medicilor buni din cadrul rețelei la nivel național, a tehnologiei medicale, dar și a calității actului medical, iar în decursul lui 2024 a reconfirmat că această recunoaștere este bine-meritată. În acest an, ne-am concentrat pe consolidarea prezenței în țară prin achiziții de unități medicale strategice în regiuni cheie, precum Moldova și Dobrogea. Am investit în extinderea capacității tehnologice și medicale – până la finalul anului, rețeaua noastră va deține cel mai mare număr de sisteme chirurgicale robotice din România – și am pus bazele pentru creșterea expertizei în domeniul sănătății mintale prin inaugurarea în afara Bucureștiului a primelor două centre de excelență MindCare. Totodată, vom încheia anul cu cea mai mare echipă de medici certificați în chirurgie robotică din țară. Iar rezultatele din aceste nouă luni demonstrează că, pe cât noi ridicăm ștacheta mai mult în materie de proximitate și calitate la toate nivelele, de la cea a actului medical până la cea tehnologică, pe atât de căutați suntem, și de medici, și de pacienți, și de cei care vor să beneficieze de prevenție la cele mai înalte standarde”, a declarat Mihai Marcu, Președinte și CEO al Grupului MedLife.

Toate liniile de business ale Grupului au performat potrivit aceluiași trend ascendent, majoritatea având o creștere de două cifre comparativ cu aceeași perioadă din 2023. Prima poziție din top este ocupată de spitale, cu o creștere de 33%, urmate de laboratoare (32%), de clinici (22%) și de divizia corporate (19%), ilustrând cererea de servicii medicale în special în zona de prevenție evidențiată de rezultatele din primele șase luni, dar de avansuri au beneficiat și serviciile stomatologice, și farmaciile.

În ceea ce privește obiectivele pentru viitorul apropiat, MedLife își va păstra același ritm prudent în materie de fuziuni și achiziții, fără a-și pierde interesul și deschiderea către noi oportunități de dezvoltare, atât autohton, cât și în țările din vecinătate. Obiectivele strategice pe termen scurt includ finalizarea proiectelor în curs de implementare, cum ar fi extinderea MedLife Medical Park, precum și inaugurarea spitalelor din Timișoara și Craiova, preconizate spre a fi date în exploatare până la sfârșitul anului. Pe termen mediu, compania își propune continuarea într-un ritm antreprenorial a investițiilor, atât în regim de achiziții, cât și în regim de dezvoltare organică, cu o atenție pe noile tranzacții majore din piață, dar și susținerea unei politici de rentabilitate și îndatorare calibrată pe așteptările investitorilor.

La ora actuală, Grupul MedLife dispune de cea mai extinsă rețea de diagnostic și tratament din România, oferind servicii pentru peste 6,5 milioane de pacienți unici care au beneficiat de servicii de prevenție, wellness, tratament și spitalizare.

Articole recente

Kelemen Hunor, întrebat ce îl enervează: Pe mine nu mă enervează persoane

Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat că pe el nu îl enervează persoane, ci este…

8 ore ago

Casa Albă susţine că americanii vor domina consiliul de administraţie al TikTok în SUA

Negocierile în desfăşurare cu China prevăd ca şase dintre cei şapte membri ai consiliului de…

8 ore ago

Trump ameninţă Venezuela cu consecinţe “incalculabile” dacă refuză să preia migranţi

Donald Trump a ameninţat sâmbătă Venezuela cu consecinţe "incalculabile" dacă nu primeşte înapoi "prizonierii şi…

8 ore ago

Zelenski impune sancţiuni împotriva candidaţilor pro-ruşi de la alegerile parlamentare din Republica Moldova

Cu o săptămână înainte de alegerile parlamentare din Republica Moldova, preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a…

8 ore ago

Iranul anunţă că-şi va suspenda cooperarea cu AIEA în cazul restabilirii sancţiunilor ONU în dosarul nuclear

Teheranul îşi va suspenda cooperarea cu Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică (AIEA) dacă sancţiunile ONU…

8 ore ago

This website uses cookies.

Read More