Folosim cookie-uri pentru a analiza traficul și a îmbunătăți experiența ta.
RefuzMedLife anunță finalizarea tranzacției de preluare a 51% din pachetul de acțiuni al Grupului Nord (ex Provita), după aprobarea Consiliului Concurenței. Anunțul vine la cinci luni după încheierea noului parteneriat.
Ca urmare a finalizării acestei tranzacții, managementul Grupului Nord își va păstra integral independența și atribuțiile urmând să continue planurile de consolidare și extindere pe baza unei strategii comune de dezvoltare, integrată la nivel național.
“Păstrarea fondatorilor în dezvoltarea ulterioară a business-ului reprezintă un deziderat important pentru noi, MedLife fiind nu doar operatorul care a finalizat cele mai multe achiziții de preluare parțială sau integrală a unor companii medicale, dar și grupul medical care s-a dezvoltat sistemic la nivel național, având la baza o comunitate solidă de antreprenori români. Împreună cu medici români, cu antrepreori români, cu management românesc și resurse locale am reușit să construim cel mai mare sistem medical privat din România care pune în centrul atenției nu doar calitatea și excelență actului medical, dar mai ales binele pacientului”, a declarat Dorin Preda, Director Executive, MedLife Group.
În cei 11 ani de activitate pe piață serviciilor medicale private, Grupul Nord s-a remarcat în special în București unde este prezent printr-un spital multidiscipinar, 5 clinici, două centre de imagistică dotate cu echipamente performanțe și ultramoderne, un laborator pentru prelucrarea unei game variate de analize și teste medicale, dar și prin singurul centru de instruire în terapia durerii din Europa Centrală și de Est. La finalul anului trecut, Grupul Nord s-a extins și în afară Capitalei, deschizând la Suceava o clinică multidisciplinară în valoare de 2,5 milioane de euro în cadrul căreia funcționează un centru integrat de Terapia Durerii și un centru integrat al șanului. Ambițiile Grupului Nord de extindere nu se opresc, urmând să lanseze în București, în următoarele luni, un nou spital medical privat.
În 2022, Grupul MedLife a înregistrat o cifra de afaceri consolidată pro-formă de 2 miliarde RON, în creștere cu 41% comparativ cu exercițiul financiar precedent, devenind astfel primul operator privat din România care depășește bornă de 400 milioane de euro cifra de afaceri.
Prim-ministrul polonez Donald Tusk a declarat miercuri în Parlament că, în urma încălcării spaţiului aerian…
Ca în fiecare an, Apple a așteptat până la sfârșitul verii pentru a dezvălui noul…
Exim Banca Românească își extinde portofoliul de produse dedicate antreprenorilor și lansează Pachetul Start-Up, o…
Veolia România anunţă preluarea pachetului majoritar al General Me.el Electric (GME), companie românească specializată în…
Președintele Nicușor Dan afirmă că prin 'încălcarea flagrantă a spațiului a aerian polonez', Rusia a…
Grupul Vertik - care reuneşte compania de consultanţă în management Vertik şi Asociaţia Vertik pentru…
This website uses cookies.
Read More