Folosim cookie-uri pentru a analiza traficul și a îmbunătăți experiența ta.
RefuzSursa foto: Twitter
Fostul preşedinte rus Dmitri Medvedev a afirmat că fabricile din ţară lucrează non-stop pentru a răspunde creşterii exponenţiale a comenzilor de armament, el ironizând ideea că forţele ruse rămân fără rachete, transmite sâmbătă Reuters, potrivit Agerpres.
Potrivit lui Medvedev, Rusia şi-a sporit ‘de zeci de ori’ producţia militară în unele fabrici şi studiază cu atenţie armele trase de partea ucraineană, în scopul de a obţine un avantaj.
Rusia şi-a turat intens producţia de armament anul trecut, în timp ce forţele sale au consumat cantităţi imense de muniţie în Ucraina şi mii de vehicule blindate au fost distruse sau capturate.
Un think-tank occidental a scris săptămâna trecută că Rusia a pierdut cam jumătate din tancurile cele mai moderne şi face eforturi să le înlocuiască. Oficiali ucraineni şi occidentali au spus că Moscova este pe terminate cu stocul de anumite tipuri de rachete şi că sancţiunile occidentale îi afectează capacitatea de a reface stocul de arme ghidate care se bazează pe microcipuri importate.
‘Este amuzant să auzim fanteziile Kievului cum că ”rachetele s-au epuizat” în Rusia sau ”producţia s-a oprit”. Realitatea i-a convins de contrariul – încă nu îşi pot reveni din şoc’, afirmă Medvedev într-un articol publicat sâmbătă în revista lunară Apărarea Naţională.
‘Nu doar că extindem producţia, dar şi introducem cele mai noi tehnologii, perfecţionându-le literalmente ”din mers”, a adăugat el.
Medvedev este vicepreşedinte al Consiliului de Securitate al Rusiei şi a fost numit în decembrie adjunct al preşedintelui Vladimir Putin în Comisia militaro-industrială care supervizează industria de apărare.
Fabricile acestei industrii ‘fac faţă deplin’ comenzilor sporite din partea statului, a insistat el.
‘Apropo, am studiat de asemenea destul de bine armele inamicului care au fost luate ca trofee şi dezmembrate până la ultimul şurub în birourile noastre de proiectare militară’, a adăugat el.
‘Am extras o mulţime de lucruri utile pentru noi – am întors experienţa inamicului spre avantajul nostru’, a mai spus Medvedev.
Premierul Ilie Bolojan, aflat în vizită la Chişinău, a discutat cu preşedintele Parlamentului din Republica…
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a declarat, sâmbătă, la Deva, că în evaluarea șefilor de secții…
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a anunțat, sâmbătă, la Deva, că din luna septembrie spitalele vor…
Republica Moldova şi România se sprijină reciproc şi construiesc împreună un viitor european sigur şi…
Cancelarul german Friedrich Merz a promis sâmbătă că taxele aplicate companiilor mijlocii nu vor fi…
Menținerea tuturor celor 9 emitenți români în indicii FTSE Global All Cap reprezintă o dovadă…
This website uses cookies.
Read More