International

Mega-pana de electricitate din Spania: Operatorul rețelei nu a fost victima unui atac cibernetic, confirmă guvernul

După mega-pana de curent electric din 28 aprilie nu a fost detectat niciun indiciu că aceasta ar fi fost provocată de un atac cibernetic, a dat asigurări miercuri guvernul spaniol, care a confirmat că pana a debutat cu o serie de incidente în sud-vestul țării, relatează AFP, potrivit Agerpres.

‘După analizarea tuturor datelor, nu a fost găsit niciun indiciu că operatorul sistemului a fost victima unui atac cibernetic’, a anunțat ministrul tranziției ecologice, Sara Aagesen, într-o audiere în parlament, vorbind despre ‘o veste foarte bună’.

‘Insist: nu există indicii potrivit cărora operatorul sistemului’, Red Eléctrica Espanola (REE), ‘a suferit un atac cibernetic’, a repetat ministrul, precizând că guvernul continuă să lucreze pentru ‘a face lumină’ asupra cauzei penei.

Directorul de operațiuni al REE, Eduardo Prieto, a dat asigurări încă de a doua zi că pista unui atac cibernetic a fost înlăturată, nefiind detectată ‘nicio intruziune’ în sistemele de control al REE.

Însă, premierul socialist Pedro Sanchez a cerut, tot atunci, prudență, dând asigurări că ‘nicio ipoteză nu a fost exclusă’.

La audierea de miercuri, Sara Aagesen s-a referit pe larg la desfășurarea evenimentelor ce au condus la această pană de o amploare neobișnuită, care a privat de curent electric multe ore atât Spania, cât și Portugalia.

Potrivit ministrului, care conduce o comisie de anchetă la care mai participă companiile de electricitate din țară și experți, două oscilații puternice au fost reperate în sistemul electric în cele 30 de minute care au precedat pana, mai precis la orele 12.03 și 12.19.

După aceste oscilații, au avut loc trei incidente distincte la ora 12.33 și într-un interval de 20 de secunde: primul la nivelul unei substații electrice în provincia Grenada (sud), al doilea în apropiere de Badajoz (sud-vest) și al treilea în provincia Sevilla (sud).

‘Potrivit estimărilor actuale ale operatorului sistemului, suma acestor trei evenimente a antrenat o pierdere de peste 2,2 GW’ de electricitate, ceea ce a provocat ‘deconectarea automată’ a peninsulei de la restul rețelei europene, a detaliat Sara Aagesen.

‘Mai rămâne să determinăm în ce măsură cele două oscilații’ detectate în cele 30 de minute anterioare ‘au avut o legătură’ cu pana, a precizat totuși ministrul, chemând din nou la prudență în ce privește originea penei.

Guvernul dorește ‘să cunoască cât mai repede adevărul’, dar analiza ‘va dura atât timp cât va fi nevoie’, a prevenit Aagesen, criticându-i pe ‘cei care, încă din primele momente, știau deja tot ce s-a întâmplat cu o certitudine absolută’.

‘Nu vom lăsa precipitarea să ne îndepărteze de adevăr’, a insistat ea, luând din nou apărarea energiilor regenerabile, puse sub semnul întrebării de partidele de opoziție.

Articole recente

Franţa şi Germania propun noi sancţiuni europene împotriva Rusiei, care să vizeze şi compania Lukoil

Franţa şi Germania propun ca Uniunea Europeană să vizeze Lukoil, o companie petrolieră rusă prezentă…

8 ore ago

Franța/ Guvernul Bayrou a pierdut votul de încredere; premierul își va prezenta demisia

Deputații francezi au răsturnat guvernul, respingând luni votul de încredere solicitat de prim-ministrul François Bayrou…

9 ore ago

Justiţia americană confirmă în apel condamnarea lui Trump la plata a 83 de milioane de dolari pentru defăimare

O curte de apel din New York a confirmat luni o decizie anterioară pronunţată împotriva…

10 ore ago

Viktor Orban propune transformarea UE într-o structură cu cercuri concentrice

Premierul ungar Viktor Orban a sugerat transformarea structurii Uniunii Europene într-una a cercurilor concentrice şi…

10 ore ago

Xi Jinping îndeamnă BCRIS “să reziste oricăror forme de protecţionism”

Preşedintele chinez Xi Jinping a cerut ţărilor BRICS să "reziste tuturor formelor de protecţionism", la…

10 ore ago

Senat/Adoptare tacită: Acordul administraţiei locale, obligatoriu pentru activităţile economice ale operatorilor de jocuri de noroc

Plenul Senatului a adoptat tacit, luni, o propunere legislativă prin care se stabileşte obligativitatea acordului…

10 ore ago

This website uses cookies.

Read More