Update articol:

Meidan Butnaru: Există un interes foarte mare pentru România din partea turiştilor israelieni. O să facem şi un brand pe care o să-l promovăm, şi nu doar în Israel, care se va numi FlyRO.eu

ANAT

Există un interes foarte mare pentru România din partea turiştilor israelieni, a declarat joi, 14 aprilie 2022, Meidan Butnaru, unul dintre liderii de incoming pentru piaţa românească, care a reuşit să aducă mai bine de 200.000 de turişti în România în ultimii ani.

Meidan Butnaru a subliniat într-o conferinţă de presă despre piaţa de incoming: ” Anul acesta vom merge pe circuite clasice, după pandemie este foarte greu să vii cu produse noi în piaţă, mergem pe produsele pe care le cunosc oamenii şi au încredere. Din luna mai o să revenim pe circuitele din România cu grupuri de pasageri din Israel deja confirmate. Faţă de anii trecuţi, nu începem în forţă maximă, dar de la jumătatea lui iunie şi până în septembrie – octombrie o să fie o cerere foarte mare”.

“Anul acesta turiştii israelieni sunt interesaţi şi de partea de munte din România, mai ales că s-au găsit hoteluri deschise pentru incoming care pot să primească astfel de grupuri, nu doar din Israel. Anul acesta am intrat pe zona de munte, pe circuitele clasice, pe city-break-uri, family, şi o să ne întoarcem şi pe litoral, dar deocamdată nu cu zboruri. Noi o să facem şi un brand pe care o să-l promovăm, şi nu doar în Israel, care se va numi FlyRO.eu. Nu ştim dacă autorităţile au înţeles importanţa incomingului, pentru că vorbim practic de nişte bani din afară care intră în economia românească. Practic, un turist când vine la un hotel nu stă doar la hotel, el mai cheltuie şi alţi bani”, a transmis omul de turism româno-israelian, potrivit Agerpres.

Întrebat despre numărul turiştilor din Israel pe care estimează că îi va putea aduce în România anul acesta, el a răspuns că dacă se menţine interesul actual probabil se va ajunge la 4.000 – 5.000 de turişti, deşi ani trecuţi contribuţia sa pe piaţa românească era între 10.000 şi 20.000 de turişti israelieni.

În acest context, Mareș Cărăvan, directorul comercial al companiei aeriene HiSky, a anunţat că din luna mai vor avea patru zbori pe săptămână din Tel Aviav la Bucureşti. “Sperăm să facilităm fluxurile de turişti dintre Israel şi România ca destinaţie strategică pentru noi pe curse regulate. Vorbim de Tel Aviv, care începe în luna mai – 4 frecvenţe pe săptămână – şi speram să devenim cât mai curând cea mai buna opţiune de călătorie între România şi Israel. În acest sens va exista un parteneriat cu domnul Meidan Butnaru, care va fi reprezentantul companiei pe piaţa de Israel şi va prelua tot ce înseamnă dezvoltarea aceste pieţe pentru noi”, a punctat el.

Prezent la conferinţa de presă, Amir Sagron, vice-ambasadorul Israelului, a subliniat că Bucureştiul, şi România în general, reprezintă una dintre cele mai bune destinaţii pentru israelieni, atât în perioada pre-Covid, cât şi în cea post-Covi. “Zborul este ieftin, este foarte aproape, uşor de ajuns, iar ceea ce am simţit eu când am ajuns aici în luna iulie 2020, că totul este familiar. Mâncarea este familiară, cultura este similară, traficul este aglomerat în ambele ţări, în ambele oraşe. În ambele ţări sunt locuri frumoase de văzut la scurtă distanţă. Atât în România cât şi în Israel iei maşina pentru o călătorie de două ore şi poţi vedea locuri frumoase”, a menţionat oficialul israelian.

În opinia sa, înainte de pandemie, Israelul şi România erau la cel mai ridicat nivel în ceea ce priveşte cooperarea în domeniul turismului. “În Israel, chiar înainte de pandemie, am sărbătorit un maxim istoric de 4,5 milioane de turişti străini. Dintre aceştia, peste 150.000 au fost români. România s-a situat atunci pe locul al zecelea. Situaţia este similară în cealaltă direcţie. Chiar înainte de pandemie, Israelul ocupa poziţia a doua după numărul de turişti care au vizitat România, timp de mai mulţi ani, cred că începând din 2015. Cred că recordul a fost stabilit în 2017, când 292.000 de israelieni au venit în România. Pandemia a oprit acest proces care era foarte pozitiv pentru ambele ţări şi sunt sigur că acum vom vedea, din nou, acelaşi număr de israelieni care vin în România şi de români care vin în Israel”, a adăugat Amir Sagron, vice-ambasadorul Israelului în România.

BVB | Știri BVB

Digi Communications N.V. (DIGI) (28/07/2025)

Consiliul Concurentei aproba tranzactia Digi - Telekom Romania Mobile

TRANSILVANIA INVESTMENTS ALLIANCE S.A. (TRANSI) (28/07/2025)

Autorizarea reducerii capitalului social si a modificarii Actului Constitutiv

ONE UNITED PROPERTIES (ONE) (28/07/2025)

Perioada inchisa de tranzactionare 29.07.2025-27.08.2025

FARMACEUTICA REMEDIA SA (RMAH) (28/07/2025)

Perioada inchisa 29.07.2025-27.08.2025

FONDUL PROPRIETATEA (FP) (28/07/2025)

Proces de oferta publica de cumparare in cadrul programului de rascumparare