Politica

Agerpres: Meleşcanu, Gorghiu şi Popa – candidaţi la şefia Senatului

Teodor Meleşcanu – susţinut de PSD, Alina Gorghiu – propusă de PNL şi Ion Popa de la ALDE sunt cei trei candidaţi care vor cere marţi, în plen, votul senatorilor pentru a fi aleşi ca preşedinte al Camerei superioare a Parlamentului, potrivit Agerpres. 

Grupul PSD, care numără 68 de membri, îl susţine pe senatorul ALDE Teodor Meleşcanu.

Alina Gorghiu, propusă de grupul liberalilor, este susţinută de senatorii PNL (25), de cei de la USR (13) şi UDMR (9).

La rândul său, Ion Popa, propus pentru această funcţie de ALDE, ar urma să fie susţinut de cei 11 senatori ai grupului Alianţei Liberalilor şi Democraţilor, cărora li s-au adăugat 3 senatori ai PRO România.

Potrivit Regulamentului Senatului, preşedintele forului este ales prin vot secret, cu buletine de vot pe care sunt înscrise, în ordinea descrescătoare a mărimii grupului parlamentar, numele şi prenumele tuturor candidaţilor propuşi de liderii grupurilor parlamentare. Fiecare grup parlamentar poate face o singură propunere. Este declarat ales preşedinte al Senatului candidatul care a întrunit, la primul tur de scrutin, votul majorităţii senatorilor prezenţi.

Fostul preşedinte al Senatului Călin Popescu-Tăriceanu a demisionat pe 2 septembrie ca urmare a retragerii ALDE de la guvernare.

Articole recente

Majoritatea germanilor se tem de un atac al Rusiei asupra NATO (sondaj)

Majoritatea germanilor sunt îngrijoraţi de un potenţial atac al Rusiei asupra unei ţări NATO, după…

13 minute ago

BTA: Proiectul coridorului vertical al gazelor va beneficia de împrumuturi garantate de statul bulgar de 248,9 milioane de leva

Statul bulgar va garanta împrumuturi în valoare de 248,9 milioane de leva pentru proiectul Coridorului…

22 de minute ago

Sindicaliştii din administraţie protestează luni în Capitală şi spun că vor fi primiţi la discuţii de premierul Ilie Bolojan

Sindicaliştii din administraţie protestează luni în Capitală, nemulţumiţi că măsurile anunţate de Executiv vor duce…

31 de minute ago

Trump aplaudă “munca excelentă” a şefului FBI pe fondul criticilor legate de cazul Charlie Kirk

Preşedintele american Donald Trump a aplaudat sâmbătă "munca excelentă" a directorului FBI, Kash Patel, care…

35 de minute ago

Ucraina a raportat că a atacat centrul de comunicaţii al Flotei Ruse a Mării Negre

Statul Major General al Forţelor Armate ale Ucrainei a raportat că Marina ucraineană a atacat…

39 de minute ago

This website uses cookies.

Read More