Burse/Investitii

Memorandum privind listarea Salrom, în ședința de guvern; IPO-ul va fi derulat de Fondul Proprietatea

În şedinţa de Guvern de astăzi, urmează să fie aprobat un memorandum privind admiterea la tranzacţionare pe piaţa reglementată administrată de Bursa de Valori Bucureşti a acţiunilor Societăţii Naţionale a Sării S.A. printr-o ofertă publică iniţială de vânzare derulată de către Fondul Proprietatea (care deține 49% din companie).

În luna iunie 2021, Fondul Proprietatea a solicitat acordul Ministerului Economiei pentru aprobarea admiterii la tranzacționare a acțiunilor societății pe piața reglementată administrată de Bursa de Valori București, printr-o ofertă publică inițială de vânzare. Adunarea Generală Extraordinară a Acționarilor SALROM nr. 8 din data de 5 iulie 2021 a aprobat, de principiu, admiterea la tranzacționare a acțiunilor societății prin modalitatea unei oferte publice de vânzare derulate de Fondul Proprietatea, se arată în memorandum.

Aprobarea realizării demersurilor cu privire la realizarea unei oferte publice inițiale de vânzare de către Fondul Proprietatea nu este de natură să afecteze participația Statului Român care, în condițiile încheierii cu succes a ofertei publice inițiale de vânzare de către Fondul Proprietatea, va continua să dețină 51% din capitalul social al SALROM pe piața reglementată administrată de Bursa de Valori București, se mai arată în document.

Avantajele listării Salrom la Bursa de Valori București, potrivit Ministerului Economiei, sunt:

 pe lângă aplicarea prevederilor O.U.G. nr. 109/2011, SALROM va beneficia de un nivel de încredere mai ridicat în legatură cu activitățile desfășurate, și în consecință un risc comercial sau de credit mai redus, raportat la statutul actual de companie necotată, urmare a implementării standardelor de transparență și raportare continuă și periodică, precum și a normelor de guvernanță corporativă specifice Bursei de Valori București;

 flexibilitate sporită în privința opțiunilor viitoare de dezvoltare a activității, prin finanțarea planului de dezvoltare utilizând mecanismele pieței de capital, respectiv prin emisiuni de acțiuni sau obligațiuni;

 creșterea substanțială a vizibilității societății în mediul de afaceri și pe piețele financiare prin promovarea unei comunicări sistematice cu investitorii instituționali și de retail, precum și cu analiștii specializați în analiza piețelor de capital;

 creșterea calității guvernanței corporative, precum și îmbunătățirea reputației și a notorietății se va consolida odată cu dezvoltarea pieței de capital locale, fiind favorizată astfel, capitalizarea de către societate a unor oportunități de afaceri în România și în regiune;

 obținerea unei evaluări de piață a societății în urma listării la bursă este de natură să faciliteze posibilitatea implicării Salrom în eventuale parteneriate cu investitori strategici sau financiari, de natură a genera valoare adăugată economică mai mare pentru societate și a permite acesteia să beneficieze de oportunitățile oferite de mediul economic din România;

 statutul de societate publică va permite societății finanțarea planului de dezvoltare prin mecanismele pieței de capital, obligațiuni tranzacționate pe BVB.

Fondul Proprietatea a solicitat în nenumărate ocazii și încearcă de ani de zile listarea Salrom. Fondul Proprietatea are 49% din Salrom.

Articole recente

Trump afirmă că Intel a acceptat un acord prin care SUA va prelua 10% din acțiunile companiei

Guvernul SUA va prelua o participație de 10% în Intel (INTC.O) în cadrul unui acord…

57 de minute ago

Trump anunţă că în două săptămâni va decide dacă va impune „sancțiuni masive”

Președintele SUA, Donald Trump, a declarat vineri că în două săptămâni ar trebui să știe…

60 de minute ago

Acțiunile OMV Petrom rămân în indicele FTSE Large Cap

*Aquila și Sphera, excluse din FTSE Acțiunile OMV Petrom rămân în indicele FTSE Large Cap,…

o oră ago

DIICOT: Stadiul anchetei în dosarul Nordis – 400 de volume, 600 de păgubiți; 2.000 de persoane audiate

DIICOT a transmis vineri că ancheta în dosarul Nordis se desfășoară cu celeritate, în ultimele…

o oră ago

This website uses cookies.

Read More