Auto

Mercedes-Benz România deschide un nou Centru de Logistică în Dragomirești-Vale

Mercedes-Benz România anunță deschiderea noului Centru Logistic din Dragomirești-Vale. Creat pentru a deservi punctele de service autorizate din România, acoperind astfel toate cerințele clienților diviziilor Mercedes-Benz (Passenger Cars, Vans, Trucks & Buses) și smart, prezente pe piața locală, activitatea în noul centru a debutat în luna octombrie a anului 2020. Situat în aproprierea Bucureștiului, Centrul Logistic are o suprafață de peste 7000 m2 și depozitează în acest moment peste 23.000 de piese, potrivit unui comunicat de presă.

„Noul centru logistic din București reprezintă o soluție de depozitare pe termen lung pentru operațiunile locale de after-sales. Acest proces de eficientizare a Rețelei Logistice era prevăzut de mult și ne aduce beneficii din punct de vedere al costurilor, al timpilor de execuție și al activităților de service. Am implementat o perspectivă comercială holistică, cu o abordare concentrată pe satisfacția clienților”, a menționat Amanda Zhang, CEO Mercedes-Benz România.

Depozitul dispune de tehnologii și sisteme avansate, iar comunicarea cu punctele de service din țară este 100% digitală. Rețeaua formată din 46 de parteneri are acces la un sistem digital, conectat la procesele de depozitare, primind notificări instant cu privire la disponibilitatea și timpul de livrare al comenzilor. Mai mult, centrul folosește un sistem digital de gestionare a inventarului, asigurând astfel un maxim de eficiență din punct de vedere al operațiunilor cotidiene.

„Depozitul nostru din Oradea se afla în improbabilitatea de a acomoda cerințele dinamice ale pieței de After-Sales din România. Terenul din apropierea Bucureștiului este locația perfectă, întrucât ne oferă posibilitatea de a optimiza procedurile de distribuție și totodată de a amplifica nivelul serviciilor destinate clienților și partenerilor noștri.”, a declarat Ionuț Icsaru, Manager al Noului Centru Logistic Mercedes-Benz România.

Dezvoltarea acestui centru a început în 2017, cu integrarea echipei Logistice din România în cadrul operațiunilor Global Service and Parts, un prim pas către obiectivele comune pentru succesul global și local. Scopul final a fost reprezentat de integrarea activităților de After-Sales din România sub umbrela Operațiunilor Globale de Logistică și Piese ale Mercedes-Benz.

Centrul oferă piese necesare proceselor obișnuite de reparații și întreținere, precum și reparații mai complexe, precum tinichigerie și caroserie, dar și asamblări pentru propulsie – motor, transmisie, cutie de viteze. În funcție de gradul de prioritate al comenzii, produsele și serviciile ajung la partenerii autorizați      Mercedes-Benz într-un interval de timp între 18 și 96 de ore.

De asemenea, sustenabilitatea este o parte importantă din strategia de dezvoltare a noului centru. Astfel, sunt implementate procese bine definite în ceea ce privește colectarea și reciclarea deșeurilor și folosirea LED-urilor și a energiei verzi pentru a minimiza impactul asupra mediului.

„Deschiderea acestui centru a coincis cu un an plin de noi provocări, aduse de pandemie. Pe lângă operaționalizarea integrală a acestui nou centru, prioritățile noastre au fost sănătatea și siguranța angajaților noștri. Echipa din România a dovedit un grad ridicat de agilitate și competență, printr-un proces de tranziție lină atât pentru partenerii locali, cât și pentru clienții Mercedes-Benz, asigurându-se totodată că angajații pot activa într-un mediu de lucru sigur.”, a menționat Klaus Ziemsky Director Global Parts Logistics Operations și Site Manager al Centrului Global de Logistică din Germersheim, Mercedes-Benz AG.

Articole recente

Eturia: În ultimii ani, Malaezia cucerește turiștii români

Malaezia devine una dintre revelațiile turistice ale ultimilor ani pentru români. Numărul călătoriilor a crescut…

15 minute ago

Ucraina: Serghei Lavrov elogiază “pragmatismul” lui Donald Trump şi susţine că Europa “a înnebunit”

Ministrul rus de externe Serghei Lavrov a elogiat luni pragmatismul preşedintelui SUA, Donald Trump, cu…

59 de minute ago

Ministerul Finanțelor: În primele șase luni, deficit de 3,68% din PIB față de deficitul de 3,62% din PIB aferent celor șase luni ale anului 2024

Execuția bugetului general consolidat în primele șase luni ale anului 2025 s-a încheiat cu un…

o oră ago

FNGCIMM garantează creditele punte în baza adeverințelor APIA 

Începând cu luna iulie 2025, fermierii crescători de animale pot beneficia de credite punte avantajoase,…

2 ore ago

Bruxellesul apără acordul comercial încheiat cu Trump

Un compromis 'bun' sau o capitulare în faţa preşedintelui american Donald Trump? Comisia Europeană a…

3 ore ago

Sorin Grindeanu: Radu Oprea mi-a spus că are un cazier fiscal la zi curat

Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a declarat luni că şeful Secretariatului General al Guvernului,…

3 ore ago

This website uses cookies.

Read More