Update articol:

Merkel respinge soluţia obligaţiunilor comune susţinută de Italia

Germania: Merkel

Germania este pregătită să dea dovadă de solidaritate cu statele din zona euro dur afectate de criza noului coronavirus, a dat asigurări joi Angela Merkel – care a respins însă soluţia obligaţiunilor comune, susţinută de Italia, relatează Reuters.

”Am discutat îndelung, azi, cu preşedintele Consiliului italian Giuseppe Conte şi suntem de acord că există o nevoie urgentă de solidaritate în Europa, care traversează una dintre cele mai dificile perioade, dacă nu cea mai dificilă”, a declarat cancelarul, potrivit news.ro.

”Germania este pregătită să dea dovadă de această solidaritate şi o susţine. Bunăstarea Germanei depinde de bunăstarea Europei. Acum, care sunt instrumentele care convin acestui scop? Aici, opiniile diverg”.

”Ştiţi că eu consider că noi nu trebuie să avem o datorie comună, din cauza situaţiei uniunii noastre politice. Din acest motiv, ne opunem acestui lucru. Însă există multe feluri de a da dovadă de solidaritate, iar eu cred că vom găsi o soluţie bună”, a declarat ea.

După 16 ore de negocieri în noaptea de marţi spre miercuri, miniştrii Finanţelor din zona euro nu au ajuns la un acord asupra implementării unor mecanisme comune în vederea depăşirii crizei economice cauzate de noul coronavirus.

BVB | Știri BVB
FONDUL PROPRIETATEA (FP) (09/01/2026)

AGEA CNAB din data de 9 ianuarie 2026 - a doua convocare

PURCARI WINERIES PUBLIC COMPANY LIMITED (WINE) (09/01/2026)

Tranzactii management - art. 19 Reg. (UE) 596/2014

TRANSILVANIA INVESTMENTS ALLIANCE S.A. (TRANSI) (09/01/2026)

Notificare - rascumparare actiuni proprii 22.12.2025-09.01.2026

S.N.G.N. ROMGAZ S.A. (SNG) (09/01/2026)

Contract cf. art. 234 lit. i) Reg. ASF 5 din 2018