Comunicate de presa

MET România marchează 15 ani de activitate pe piața locală de energie

MET România, parte a grupului elvețian MET, marchează 15 ani de activitate continuă pe piața din România, potrivit unui comunicat. De-a lungul acestei perioade, compania s-a remarcat drept unul dintre furnizorii importanți de servicii integrate în domeniul energetic, diversificându-și gama de servicii pentru a cuprinde cât mai multe din nevoile clienților: furnizare, consultanță, servicii complexe dedicate producătorilor de energie regenerabilă, echilibrarea consumului clienților și, în curând, producție de energie din surse regenerabile.

În prezent, MET România investește în dezvoltarea competențelor pe fiecare dintre segmentele pieței energetice, cu obiectivul de a rămâne alături de partenerii săi cu soluții moderne, adaptate nevoilor acestora.

Înființată în 2009, compania și-a început activitatea pe piața de trading a gazelor naturale un an mai târziu. În 2011, brandul MET România a prins contur, consolidându-și propria identitate pe piața de energie. În anul 2014 își extinde activitatea și în zona de energie electrică, diversificarea activității companiei reprezentând unul dintre obiectivele de business fundamentale. La dezvoltarea ulterioară a companiei au contribuit două acțiuni strategice: fuziunea cu Repower Furnizare România, din anul 2017, și preluarea RWE Energie în 2018.

Cei 15 ani de activitate MET pe piața din România reprezintă o bornă semnificativă atât pentru noi, echipa locală, cât și la nivel de grup. A fost o perioadă intensă, în care am trecut prin procese de transformare complexe și ne-am construit identitatea de astăzi. MET România este în 2024 nu doar un important jucător pe piața de energie din România, ci și un partener de încredere al multor companii. Deși piața locală a trecut printr-o perioadă dominată de incertitudine, am rămas alături de partenerii noștri, le-am oferit produse competitive și ne-am respectat în totalitate obligațiile contractuale, ceea ce reprezintă, fundația transformării companiei din acești primi 15 ani,” a declarat Florin Frunză, CEO al MET România.

Articole recente

Industria din România la începutul erei 5.0 (Andrei Rădulescu)

Autor: Andrei Rădulescu Industria a reprezentat în ultimele decenii ramura motor a economiei, care generează…

54 de minute ago

Preşedintele Dumei de Stat ruse, în vizită în China, având pe agendă “răspunsul la presiunea sancţiunilor” şi “ingerinţele externe”

Preşedintele Dumei de Stat a Federaţiei Ruse, Veaceslav Volodin, a sosit luni în China, în…

o oră ago

Patronatele din Construcţii: Probabilitatea unei recesiuni economice va deveni o certitudine dacă sectorul nu va fi tratat cu atenţie

Federaţia Patronatelor Societăţilor din Construcţii (FPSC) îşi exprimă îngrijorarea cu privire la pachetele recente de…

o oră ago

Safetech Innovations raportează venituri la nivel individual de 26,7 milioane de lei și un profit net de 6 milioane de lei, în primul semestru din 2025

Safetech Innovations (BVB: SAFE), companie românească de securitate cibernetică listată la Bursa de Valori București,…

2 ore ago

ANUNT PRIVIND OFERTA PUBLICA DE CUMPARARE A ACTIUNILOR ARCTIC STREAM S.A. LA PRETUL DE 23 LEI/ACTIUNE

aprobata prin Decizia ASF nr. 807/21.08.2025 Denumirea si sediul social al societatii vizate Societatea vizata…

2 ore ago

This website uses cookies.

Read More