Update articol:

Meta acceptă să îi plătească 25 de milioane de dolari lui Trump după plângerea privind suspendarea conturilor sale

meta

Meta a acceptat să plătească despăgubiri de 25 de milioane de dolari lui Donald Trump pentru a pune capăt proceselor intentate după suspendarea conturilor sale de Facebook şi Instagram în 2021, a declarat miercuri pentru AFP un purtător de cuvânt al companiei, potrivit Agerpres.

Preşedintele american a depus o plângere împotriva Meta şi a fondatorului acesteia, Mark Zuckerberg, considerând că a fost victima cenzurii după ce a fost interzis pe Facebook şi Instagram pe 7 ianuarie 2021, în timpul primului său mandat, pentru că şi-a încurajat susţinătorii în cursul asaltului asupra Capitoliului la Washington cu o zi înainte.

Wall Street Journal a fost prima media care a raportat acest acord, iar un purtător de cuvânt al Meta a confirmat ulterior detaliile pentru AFP.

Decizia fără precedent a grupului Meta a fost imitată la acea vreme de majoritatea reţelelor de socializare mainstream, printre care Twitter.

Meta a anunţat doi ani mai târziu că renunţă la suspendarea conturilor lui Donald Trump.

De la întoarcerea sa la Casa Albă pe 20 ianuarie, republicanul a mizat mult pe mogulii tehnologiei de vârf, lăsând deoparte ranchiuna faţă de Mark Zuckerberg, care a asistat la ceremonia de învestire.

Patronul grupului californian şi-a înmulţit anunţurile luna aceasta pentru a-şi alinia compania la politica noii administraţii americane.

El a numit câţiva dintre aliaţii preşedintelui în poziţii-cheie şi a renunţat la unele programe (anti-dezinformare, pro-diversitate, pro-moderare a conţinutului) foarte criticate de conservatori. 

BVB | Știri BVB
BURSA DE VALORI BUCURESTI SA (BVB) (24/10/2025)

Structura actionariat la data de 30.09.2025

Turbo Short Certificates on Gasoline (RBOB) Future (RBRBOBTS1) (24/10/2025)

Notificare Raiffeisen Bank International - RBRBOBTS1 este sold out

FONDUL PROPRIETATEA (FP) (24/10/2025)

Plata dividende aprobate in AGOA din 29 septembrie 2025

C.N.T.E.E. TRANSELECTRICA (TEL) (24/10/2025)

Convocare AGAE in data de 28 noiembrie 2025