Comunicate de presa

Meta Estate Trust încheie cu succes IPO-ul și se pregătește de listarea pe piața AeRO a BVB

Meta Estate Trust, companie de tip holding ce activează în sectorul imobilar printr-un model investițional în premieră pe piața din România, anunță încheierea cu succes a ofertei publice inițiale desfășurate în perioada 20 Iulie – 02 August, conform prospectului de emisiune. Subscrierile au depășit 14 milioane lei, iar listarea pe piața AeRO a Bursei de Valori București va avea loc în următoarele săptămâni, potrivit unui comunicat de presă.

“Le urăm bun-venit noilor investitori Meta Estate Trust și ne bucurăm că se alătură acționariatului companiei. Așa cum am enunțat încă de la înființarea companiei, avem planuri ambițioase de dezvoltare a business-ului, iar capitalul obținut în urma IPO-ului ce tocmai s-a încheiat ne va permite să dăm curs oportunităților aflate în pipeline. Mulțumim investitorilor care ni s-au alăturat pentru încrederea acordată și menționăm că suntem în proces de finalizare a procedurilor de listare a acțiunilor MET pe piața AeRO a Bursei de Valori București”, a declarat Raluca Drăgan, CFO Meta Estate Trust. 

Reprezentanta companiei a subliniat, de asemenea, că echipa multidisciplinară ce stă în spatele companiei va lucra pentru a livra rezultate financiare solide tuturor acționarilor. Astfel, finalizarea cu succes a IPO-ului va susține în continuare creșterea business-ului și creează premisele de atingere a țintei de profit vizate pentru anul în curs.

“Am derulat IPO-ul în condiții dificile de piață, când majoritatea companiilor au ales să amâne acest lucru. Continuăm planurile noastre de dezvoltare pentru că modelul nostru de business rămâne performant, fiind calibrat pentru a oferi inclusiv protecție la inflație în contextual economic actual. În același timp, ne onorăm promisiunea de a deveni o companie deschisă, care democratizează accesul la investițiile imobiliare, oferind lichiditate într-un sector tradițional ilichid”, a precizat Eugen Voicu, Președinte al Consiliului de Administrație al companiei.

În urma IPO-ului în care au participat peste 160 de investitori, capitalul social al companiei depășește 87 de milioane de lei. De asemenea, Consiliul de Administrație intenționeză să propună acționarilor o nouă majorare de capital social până la finalul anului din primele de emisiune acumulate.

„Vizăm în continuare creșterea volumului de active totale la 100 milioane euro în următorii 3 ani. Conform strategiei de business, pentru a obține un efect de levier, în etapa următoare vom lansa o primă emisiune de obligațiuni denominate în euro care la rândul ei va fi listată. De asemenea, vom pune bazele extinderii prezenței și pe alte segmente ale pieței de real estate, în special pe orientarea spre acele active generatoare de venit cum ar fi clădirile de birouri, spațiile logistice și de retail”, a mai menționat Eugen Voicu.

Reprezentantul companiei a subliniat că listarea pe piața AeRO reprezintă un pas firesc în implementarea modelului de business al Meta Estate Trust și a încurajat potențialii investitori să ia în considerare expunerea pe real estate ca parte a unui portofoliu echilibrat.

IPO-ul Meta Estate Trust a fost intermediat de casa de brokeraj BRK Financial Group și a beneficiat de asistență juridică din partea Popoviciu, Nițu, Stoica și Asociații.

„Ne bucurăm că am reușit să închidem cu succes oferta publică derulată de Meta Estate Trust, cu atât mai mult cu cât contextul de piață este unul dificil și marcat de incertitudini, atât din punct de vedere macroeconomic, cât și din punct de vedere al contextului geopolitic. Am observat un interes notabil al investitorilor pentru acțiunile Meta Estate Trust, ceea ce reprezintă încă o confirmare a faptului că modelele de business inovatoare au capacitatea de a atrage finanțarea prin intermediul pieței de capital”, a declarat Răzvan Raț, Director Adjunct al  BRK Financial Group.

Meta Estate Trust, companie fondată de un grup de antreprenori români cu o vastă experiență în piața de capital și de real estate, și-a început activitatea în urmă cu puțin peste un an. În această perioadă, compania a derulat două plasamente private și, la momentul de start al IPO-ului, dispunea de un capital de 75 de milioane de lei. De la înființare și până în prezent, Meta Estate Trust a investit peste 17 milioane de euro în 22 de proiecte imobiliare, realizând până acum exit total din 5 dintre acestea.

Meta Estate Trust SA este un holding lansat pe piața imobiliară autohtonă de către un grup de antreprenori cu expertiză solidă pe piața de real estate și de capital. Modelul de business presupune investiții în segmentul imobiliar, cu un ciclu scurt de rotație a capitalurilor, cu focus pe segmentul rezidențial urban mare.

Articole recente

SUA: Rezerva Federală menţine nemodificată dobânda,sfidând solicitările preşedintelui Donald Trump de relaxare a politicii monetare

Rezerva Federală a SUA (Fed) a menţinut dobânda de referinţă la un interval cuprins între…

o oră ago

Ionuţ Aurică – numit vicepreşedinte al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală

Ionuţ Aurică a fost numit în funcţia de vicepreşedinte al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală,…

o oră ago

Poate exista prosperitate fără educație financiară? Cum eliminăm inegalitățile economice printr-o abordare sistemică  (analiză ISF)

Valentin Ionescu (foto stânga), Președintele Institutului de Studii Financiare (ISF) și Ieronim Ștefan (dreapta), coordonatorul…

3 ore ago

Foto și video de la erupția vulcanului Klyuchevskoy

 Serviciul Geofizic al Academiei Ruse de Științe a publicat pe canalul său de Telegram foto…

3 ore ago

Robert Cosmin Pană, numit Director General Adjunct al SAI Muntenia Invest, pentru un mandat de patru ani

Robert Cosmin Până a fost  numit Director General Adjunct al SAI Muntenia Invest, pentru un…

4 ore ago

Emiratele Arabe Unite construiesc o conductă care va transporta apă desalinizată către sudul Fâşiei Gaza

Emiratele Arabe Unite (EAU) vor începe, cu acordul Israelului, construcţia unei conducte importante ce va…

5 ore ago

This website uses cookies.

Read More