Burse/Investitii

Meta Estate Trust primește aprobarea acționarilor pentru a distribui profitul realizat în anul financiar 2023 în acțiuni gratuite, printr-o majorare de capital în valoare de 9 mil lei, un program de răscumpărare de acțiuni și o emisiune de obligațiuni

Meta Estate Trust, (simbol bursier MET), companie de tip holding care activează în sectorul imobiliar și acționează ca un portal între piața imobiliară și piața de capital, a obținut aprobarea acționarilor săi pentru o serie de decizii strategice privind viitotul companiei. Dintre acestea cele mai importante puncte discutate și aprobate în cadrul Adunării Generale Extraordinare a Acționarilor privesc majorarea capitalului social, un program de răscumpărare a acțiunilor companiei ce se va derula în următoarele 18 luni precum și o emisiune de obligațiuni în valoare de până la 5 milioane de euro, potrivit unui comunicat.

Alexandru Bonea, CEO Meta Estate TrustAcționarii și-au exprimat un vot de încredere în direcția strategică a companiei aprobând toate deciziile propuse de Consiliul de Administrație al Meta Estate Trust.

Astfel avem instrumentele necesare pentru a naviga cu bine acest an financiar în care sectorul nostru de activitate se dovedește a fi marcat de incertitudine și provocări.”

Distribuirea profitului aferent lui 2023 în acțiuni gratuite către acționarii Meta Estate prin majorarea capitalui social al companiei

Unul dintre obiectivele Meta Estate Trust pe termen mediu și lung este de a crește organic și de a reinvesti rezultatele obținute. În acest sens mecanismul de distribuire al profitului companiei aprobat de acționari este prevăzut în actul constitutiv al companiei și are ca scop remunerarea acționarilor în acțiuni pentru performanța realizată de companie.

Capitalul social al MET este compus din 82.241.760 acțiuni clasa A (ordinare) și 11.249.976 acțiuni clasa B (preferențiale). Majorarea capitalului social se va desfășura prin emiterea de acțiuni gratuite ce vor fi acordate către acționarii deținători de acțiuni ordinare și preferențiale, într-un mod asimetric în care acțiunile preferențiale vor primi 26 de acțiuni ordinare la 100 de acțiuni preferențiale deținute (0,26/acțiune), iar acțiunile ordinare vor primi 7,2 acțiuni ordinare la 100 de acțiuni ordinare deținute (0,072/acțiune).

De asemenea în baza unui Prospect Proporționat, Meta Estate Trust va oferi acționarilor  opțiunea de a subscrie acțiuni suplimentare pentru a-și menține cota de participație.

Prin implementarea acestui mecanism, compania are în continuare acces la capitalul obținut din profit și îl poate utiliza în investiții noi.

Program de răscumpărare al acțiunilor cu intenția de a reduce discountul între valoarea de tranzacționare a acțiunii și valoarea contabilă a acțiunii

Prin mecanismul de răscumpărare a acțiunilor, ce se va derula pe o durata de 18 luni în conformitate cu regulamentele pieței de capital, Meta Estate Trust dorește să mărească lichiditatea acțiunii și odată cu aceasta, efectul vizat e de creștere a valorii prețului per acțiune.

După aprobarea acționarilor, Meta Estate Trust va pregăti și va publica Programul de răscumpărare. Programul se va desfășura printr-un broker ce va administra în numele companiei răscumpărarea acțiunilor, prin plasamente zilnice de ordine în piață în limitele stabilite de regulamentele în vigoare. Prețul maxim aprobat în AGEA se va determina trimestrial și nu va depăși 85% din valoarea contabilă a unei acțiuni determinate pe baza situațiilor financiare sau a balanței contabile.

La finalul programului acțiunile răscumpărate vor fi anulate.

Meta Estate Trust a primit aprobarea să emită în următoarea perioadă, în funcție de oportunitate, obligațiuni în valoare de până la 5 mil euro.

Programul de obligațiuni va permite companiei, în cazul în care identifică o nevoie sau oportunitate de finanțare pentru proiecte noi sau proiecte curente, să poată contracta sumele respective din piață financiară printr-o emisiune de obligațiuni. Astfel compania poate accesa o altă sursă de finanțare disponibilă, față de cea clasică bancară care este mai restrictivă adesea pentru jucătorii din piața imobiliară.

Articole recente

Topul celor mai bune orașe pentru Generația Z 

Bangkok, Thailanda, este orașul numărul 1 pentru Generația Z, în parte datorită scorurilor sale ridicate…

5 ore ago

Canada a eliminat multe dintre tarifele de retorsiune impuse SUA

Canada a eliminat vineri multe dintre tarifele de retorsiune impuse SUA, marcând un pas semnificativ…

5 ore ago

Cancelarul Merz, despre un acord de pace în Ucraina: Suntem la o distanţă de 10 kilometri şi am parcurs, poate, primii 200 de metri

Cancelarul german Friedrich Merz a descris eforturile de a ajunge la un acord de pace…

5 ore ago

Muncitorii străini au impulsionat economia zonei euro, afirmă Christine Lagarde

Preşedinta Băncii Centrale Europene, Christine Lagarde, a declarat sâmbătă, la simpozionul anual al Rezervei Federale…

6 ore ago

În spatele importurilor masive de petrol rusesc ale Indiei: cel mai bogat om din Asia (Al Jazeera)

Importurile de țiței rusesc ale Reliance au crescut de la 3% înainte de războiul din…

6 ore ago

Un atac cu drone ucrainene provoacă un incendiu și reducerea capacității centralei nucleare rusești de la Kursk

Un atac cu drone ucrainene a provocat un incendiu de scurtă durată la centrala nucleară…

7 ore ago

This website uses cookies.

Read More