Folosim cookie-uri pentru a analiza traficul și a îmbunătăți experiența ta.
RefuzGrupul Meta, care deţine Facebook, va introduce o distanţă minimală între avatarurile din Horizon, reţeaua sa de socializare în realitate virtuală, după raportarea primelor cazuri de hărţuire în acest spaţiu online, informează AFP, potrivit Agerpres.
Horizon Worlds şi Horizon Venues permit utilizatorilor de căşti Oculus să se reunească, să se joace împreună, să îşi creeze universuri proprii şi să asiste la concerte, sub forma unor avataruri personalizate.
Noua funcţie, denumită “Personal Boundary” (“Limită personală”), va împiedica avatarurile să se apropie la o distanţă mai mică de un metru unele de celelalte, “pentru a crea mai mult spaţiu personal pentru oameni şi pentru a evita mai uşor interacţiunile nedorite”, precizează un comunicat publicat vineri de Meta.
Grupul californian, care deţine reţelele de socializare Facebook şi Instagram, serviciile de mesagerie online WhatsApp şi Messenger şi brandul VR Oculus, şi-a schimbat denumirea în Meta în toamna anului trecut pentru a semnala astfel orientarea sa către etapa de construire a unui “metavers”, un univers paralel ce poate fi accesat în realitatea augmentată şi în cea virtuală, considerat viitorul internetului.
Însă criticii acestui gigant din sectorul reţelelor de socializare se tem că anumite fenomene de masă observate în spaţiul online, precum hărţuirea şi dezinformarea, se vor înmulţi şi în aceste universuri ultra-imersive.
La sfârşitul anului trecut, o utilizatoare a serviciului Horizon Worlds a raportat că a fost victima unor atingeri nepotrivite, prin intermediul avatarului ei. Utilizatoarea nu îşi activase o opţiune ce permite blocarea celorlalţi utilizatori, denumită “Safe Zone” (“Zonă Sigură”).
Vivek Sharma, vicepreşedintele Horizon, a spus că incidentul este “foarte regretabil”, într-un interviu acordat pentru The Verge în decembrie, adăugând că doreşte să facă în aşa fel încât acea opţiune să devină “foarte uşor de observat” de către utilizatori.
“Am decis să activăm ‘limita personală’ din oficiu, tot timpul, pentru că noi credem că această măsură va contribui la instaurarea normelor de comportament – este important pentru un mediu relativ nou precum VR (realitate virtuală – n.r.)”, precizează comunicatul publicat vineri de grupul Meta.
Meta menţionează, de asemenea, că avatarurile nu vor simţi în mod fizic acea barieră – nu există un feed-back tactil prin intermediul manetelor, adică o tehnologie care să reproducă senzaţiile reale de atingere pe o interfaţă tactilă prin intermediul unui modul de vibraţii.
Utilizatorii care vor să se atingă prin funcţia “check” vor trebui de acum înainte “să întindă braţele” pentru a o activa.
Statele Unite și Uniunea Europeană au convenit un acord comercial cadru în urma întâlnirii pe…
Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a avut duminică o discuţie telefonică cu preşedintele…
Vicepremierul demisionar Dragoş Anastasiu a confirmat că, pe perioada cât a deţinut funcţiile de consilier…
Secretarul pentru comerț Howard Lutnick a declarat că „întrebarea” înaintea discuțiilor dintre președintele Donald Trump…
Vicepremierul Dragoş Anastasiu a demisionat, după cum a anunțat într-o conferință de presă. "În acest…
Preşedintele american Donald Trump a jucat golf duminică la complexul său de la Turnberry, în…
This website uses cookies.
Read More