Update articol:

Metrorex: Accesul în staţiile de metrou ar putea fi limitat pentru evitarea supraaglomerării

Metrorex Sursa foto: facebook.com/metrorexoficial.ro

Personalul de pază susţinut de Poliţia Metrou şi alte forţe de ordine publică vor limita, după caz, accesul călătorilor în staţiile de metrou pentru evitarea supraaglomerării, informează Metrorex într-un comunicat citat de Agerpres.

Reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti – Ilfov (ISUB – IF), ai Poliţiei Metrou şi cei ai Metrorex s-au întâlnit miercuri pe fondul evoluţiei cazurilor de îmbolnăvire cu Covid şi al urgenţelor medicale cu care s-a confruntat Metrorex în ultima perioadă.

„Urmare a evoluţiei cazurilor de îmbolnăvire cu Covid şi a urgenţelor medicale, în cadrul acţiunilor comune de cooperare, în data de 14.10.2020, la sediul Metrorex a avut loc o întâlnire la care au participat reprezentanţi ai ISUB-IF, ai Poliţiei Metrou, şi ai firmelor împreună cu reprezentanţii Metrorex. În cadrul întâlnirii, în urma analizelor efectuate s-au concluzionat următoarele:

  • personalul medical care efectuează intervenţia va avea în vedere extragerea persoanelor afectate din tren, acolo unde situaţia o permite;
  • personalul de pază, împreună cu Poliţia Metrou şi cu alte forţe de ordine publică, precum şi salvatorii Metrorex, vor asigura protecţia zonei de intervenţie;
  • personalul de pază susţinut de Poliţia Metrou şi alte forţe de ordine publică, vor limita după caz, accesul călătorilor în staţiile de metrou pentru evitarea supraaaglomerării”, precizează sursa citată.

BVB | Știri BVB
FONDUL PROPRIETATEA (FP) (09/01/2026)

AGEA CNAB din data de 9 ianuarie 2026 - a doua convocare

PURCARI WINERIES PUBLIC COMPANY LIMITED (WINE) (09/01/2026)

Tranzactii management - art. 19 Reg. (UE) 596/2014

TRANSILVANIA INVESTMENTS ALLIANCE S.A. (TRANSI) (09/01/2026)

Notificare - rascumparare actiuni proprii 22.12.2025-09.01.2026

S.N.G.N. ROMGAZ S.A. (SNG) (09/01/2026)

Contract cf. art. 234 lit. i) Reg. ASF 5 din 2018