International

Metsola: Există temerea că decizii precum blocarea aderării României şi Bulgariei la Schengen ar putea duce la creşterea extremismului

 Creşterea extremismului nu trebuie ignorată, ci contracarată arătând că Uniunea Europeană contează, a declarat marţi, la Strasbourg, preşedinta Parlamentului European, Roberta Metsola, care şi-a exprimat în acelaşi timp temerea că decizii precum cea de blocare a aderării României şi Bulgariei la Spaţiul Schengen riscă să ducă la înmulţirea “celor care vor să distrugă Europa”, potrivit Agerpres.

Într-o scurtă discuţie avută marţi cu jurnalişti străini în Parlamentul European, reunit în prima sesiune plenară la Strasbourg după vacanţa de vară, Roberta Metsola a vorbit, răspunzând întrebărilor presei, despre posibila schimbare a tratatelor europene şi extinderea UE, alegerile pentru legislativul comunitar de anul viitor şi creşterea extremismului, dar şi despre blocarea aderării României şi Bulgariei la Spaţiul Schengen.

“Cel mai rău lucru care ni s-ar putea întâmpla este ca o decizie precum cea din decembrie (din Consiliu – n.r.), de a nu permite aderarea României şi Bulgariei la Spaţiul Schengen, să se aplice şi cu ţări care luptă în război, luptă în războiul nostru. Să aştepţi ani de zile şi să ţi se spună nu. Cum putem noi, ca Europa, să justificăm un astfel de mesaj în faţa a milioane de oameni care se uită la Europa ca singura lor speranţă?”, a spus preşedinta PE.

O decizie ca blocarea aderării României şi Bulgariei la Spaţiul Schengen, două ţări în legătură cu care Comisia Europeană a stabilit în urmă cu 12 ani, iar Parlamentul European a fost de acord, că nu există niciun obstacol juridic, politic sau de alt fel în calea intrării în spaţiul european de liberă circulaţie, ar putea duce la “creşterea celor care vor să distrugă Europa”, a atras atenţia Metsola.

Ea a recunoscut că în multe ţări cetăţenii au un sentiment de frustrare şi se simt ignoraţi. “De ce nu se vorbeşte cu noi? (…) De ce să discutăm despre schimbarea tratatelor când eu sunt îngrijorat că nu îmi pot încălzi locuinţa şi că nu mă descurc? Cred că răspunsul nostru trebuie să fie că, dacă deciziile noastre sunt centrate pe oameni, dacă rămânem cel mai ambiţios continent în privinţa schimbărilor climatice şi dacă reuşim să creăm un mediu sigur pentru industrii şi companiile mici şi mijlocii, atunci putem avea o politică europeană corespunzătoare care să fie simţită ca venind din partea Europei. Asta e Europa pe care vreau să o văd”, a mai apus şefa legislativului comunitar.

“Nu cred că ar trebui să ignorăm creşterea extremismului. Cred că trebuie să o contracarăm. Iar acest discurs poate fi contracarat arătând că Europa contează”, a adăugat Metsola.

Ea a reamintit că, după Brexit, exista temerea că tot mai multe ţări ar putea dori ieşirea din UE, dar că acum nu se mai aude acest discurs. “De ce? Datorită Mecanismului de Redresare şi Rezilienţă, în special datorită modului în care am abordat pandemia, faptului că ne-am unit mai mult ca oricând în privinţa achiziţiilor de energie, depozitării de gaz, diversificării (surselor de alimentare – n.r.), investiţiei în energii regenerabile, ajutând la recuperarea statelor membre”, a adăugat preşedinta PE.

Ea a pledat de asemenea ca Uniunea Europeană să fie pregătită pentru o “relansare şi reformare”. “Nu este vorba doar despre discutarea politicii agricole comune sau eliminarea unanimităţii în politica externă sau despre câţi comisari va avea fiecare ţară. Este vorba de a înţelege necesitatea politică, de a realiza că Europa este mai puternică şi mai sigură atât politic, cât şi economic, dacă este mai mare”, a declarat Metsola.

Articole recente

Donald Trump va avea o întâlnire cu Keir Starmer în Scoţia, situaţia din Gaza şi relaţiile comerciale pe agendă

Preşedintele american Donald Trump se va întâlni luni cu premierul britanic Keir Starmer la staţiunea…

8 minute ago

Comerţ: Acordul UE-SUA aduce o stabilitate temporară, dar rămâne dezechilibrat, atenţionează Parisul

Acordul comercial încheiat de Statele Unite şi Uniunea Europeană, care prevede tarife vamale de 15%…

9 minute ago

Şeful Heineken salută acordul comercial dintre Statele Unite şi Uniunea Europeană

Producătorul olandez de bere Heineken a salutat luni acordul comercial dintre Statele Unite şi Uniunea…

13 minute ago

Beijingul, iritat de întâlnirea din India între preşedintele ceh şi Dalai Lama

China a exprimat ''opoziţia sa fermă'' faţă de întâlnirea din India dintre preşedintele ceh Petr…

25 de minute ago

Phenianul respinge ideea unui dialog inter-coreean

Phenianul nu are "niciun motiv" de a relua dialogul diplomatic cu Seulul, a declarat luni…

37 de minute ago

Google nu a avertizat 10 milioane de persoane despre cutremurul din Turcia (BBC)

Google a recunoscut că sistemul său de avertizare timpurie în caz de cutremur nu a…

2 ore ago

This website uses cookies.

Read More