Folosim cookie-uri pentru a analiza traficul și a îmbunătăți experiența ta.
RefuzAndres Manuel Lopez Obrador/ Sursa foto: gob.mx/presidencia
Preşedintele mexican Andrés Manuel Lopez Obrador a anunţat închiderea agenţiei publice de presă Notimex, aflată în grevă de trei ani, lăsând să se înţeleagă că aceasta devenise inutilă din moment ce el susţine zilnic o conferinţă de presă, notează AFP, potrivit Agerpres.
“Într-adevăr, nu mai avem nevoie de o agenţie de presă în guvern”, a declarat el în conferinţa de presă zilnică.
O agenţie de presă de stat este cu atât mai puţin necesară cu cât “avem +mananera+”, a adăugat el, referindu-se la propria întâlnire matinală cu jurnaliştii de luni până vineri.
În cursul acestei conferinţe de presă de două-trei ore, preşedintele prezintă în detaliu situaţia ţării, răspunde jurnaliştilor şi critică frecvent numeroase media şi lideri de opinie pe care îi numeşte “mafia puterii”.
O dată pe săptămână, una dintre tinerele sale colaboratoare se angajează într-un joc al “minciunilor”, un fel de revistă a presei pentru a invalida informaţiile considerate false de către preşedinţie.
Guvernul “este pe punctul de a ajunge la un acord” cu angajaţii Notimex pentru lichidarea agenţiei, a adăugat el.
Agenţia Notimex a fost înfiinţată pe 20 august 1968, cu câteva săptămâni înainte de Jocurile Olimpice din Mexic.
Agenţia reuşise să dispună de o reţea de corespondenţi în interiorul şi în afara Mexicului, în text, foto şi video.
În februarie 2020, angajaţii au intrat în grevă pentru a denunţa gestionarea directoarei numite de Lopez Obrador în 2019, Sanjuana Martinez.
Potrivit unor surse sindicale, 241 de persoane au fost disponibilizate din martie 2019.
Gilberto Pichetto Fratin, ministrul italian al Energiei, a afirmat că nivelurile de stocare a gazelor…
Cel puțin un oficial din California a recomandat locuitorilor să poarte măști în interior, din…
Mai multe cabluri submarine de fibră optică din Marea Roșie au suferit întreruperi simultane pe…
Industria inteligenţei artificiale trece printr-o adevărată ”cursă a înarmării”, iar companii precum Meta, Google şi…
Prinţul Hisahito al Japoniei este primul membru masculin al familiei regale care a ajuns la…
Senatul şi Camera Deputaţilor se reunesc, duminică, în şedinţă comună, pentru a dezbate şi vota…
This website uses cookies.
Read More