Energie

Mexic: Un fost şef al companiei petroliere publice Pemex îl acuză pe ex-preşedintele Pena Nieto într-un dosar de corupţie

Un fost şef al companiei petroliere mexicane publice Pemex l-a acuzat de corupţie pe Enrique Pena Nieto, ex-preşedinte al ţării, într-un scandal ce ia amploare şi ameninţă să cuprindă o parte a clasei politice, transmit miercuri dpa şi AFP, potrivit Agerpres .

Emilio Lozoya, care a condus compania Pemex între 2012-2016, după ce anterior lucrase pentru campania prezidenţială din 2012 a lui Pena Nieto, a fost extrădat din Spania în luna iulie pentru a fi inculpat pentru corupţie în Mexic.

În cadrul anchetei în care are statutul de ‘martor colaborator’, Lozoya a declarat că Odebrecht, gigantul brazilian din domeniul construcţiilor, a alimentat cu peste 100 milioane de pesos (4,5 milioane de dolari) campania fostului preşedinte, a afirmat procurorul general Alejandro Gertz marţi.

Odebrecht, care se află în centrul unui vast scandal de corupţie pe continent, a recunoscut că a dat mită aproape 800 milioane în 12 ţări, dintre care 10 din America Latină.

Pena Nieto şi şeful de campanie Luis Videgaray, devenit ulterior ministrul său de finanţe, au dat ordin ca banii de la Odebrecht să fie remişi unor consilieri electorali străini care au lucrat în campanie, l-a citat Gertz pe Lozoya.

Potrivit procurorului general, fostul şef al Pemex a mai declarat că 120 milioane de pesos au fost folosite pentru a-i ‘cumpăra’ pe deputaţi care au sprijinit reformele structurale din timpul preşedinţiei lui Pena Nieto (2012-2018), mai ales cea din sectorul energetic, care a permis deschiderea către capitaluri private după 75 de ani de monopol de stat.

Lozoya este suspectat că a primit 10 milioane de dolari de la Odebrecht, din care jumătate au mers spre campania lui Pena Nieto, iar 3,5 milioane au fost date ca mită pentru achiziţionarea fabricii de îngrăşăminte chimice Agronitrogenados.

Acuzaţiile împotriva lui Lozoya constituie cel mai proeminent dosar deschis sub preşedinţia succesorului lui Pena Nieto, Andres Manuel Lopez Obrador, care a promis o cruciadă împotriva corupţiei.

Articole recente

Audit al Curții de Conturi la Autoritatea pentru Reformă Feroviară, pentru verificarea derulării contractului de achiziție a ramelor Coradia Stream

Curtea de Conturi a României efectuează, începând de luni, o misiune de audit ad hoc…

42 de minute ago

ANALIZĂ XTB: Recorduri istorice pentru aur în această toamnă. Piața este susținută de nevoia investitorilor de siguranță

Prețul aurului a fost din nou în centrul atenției, deoarece a atins un nou maxim…

51 de minute ago

Ucraina/ Starlink a căzut pe toată linia frontului în mijlocul întreruperii globale a serviciului de internet

Serviciul de internet prin satelit Starlink a încetat să funcţioneze pe toată linia frontului din…

54 de minute ago

Nazare: Interesul american se concentrează asupra unor domenii strategice: infrastructură, energie, tehnologie, sănătate

Investitorii americani sunt interesaţi de domenii strategice precum infrastructură, energie, tehnologie şi sănătate, a anunţat…

2 ore ago

Ce vede evaluatorul atunci când toți ceilalți văd doar prețul? (opinie Laurențiu Stan)

Autor: Laurenţiu Stan, consultant financiar, Kapital Minds Ce este valoarea? Ceea ce credem noi că…

2 ore ago

This website uses cookies.

Read More