Folosim cookie-uri pentru a analiza traficul și a îmbunătăți experiența ta.
RefuzInvestiţiile în reactoarele 3 şi 4 de la Cernavodă nu se justifică financiar, iar subiectul este extrem de sensibil şi din punct de vedere politic, a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă, Johan Meyer, CEO Franklin Templeton Investments şi manager de Fond, Fondul Proprietatea.
“Investirea în reactoarele 3 şi 4 nu are sens din punct de vedere financiar sub nicio formă. În al doilea rând, faptul că partenerul chinez acum face obiectul unor sancţiuni în Statele Unite ar face ca acest subiect să fie extrem de sensibil din punct de vedere politic pentru Nuclearelectrica şi continuarea acestei acţiuni având în vedere alianţele”, a spus Johan Meyer, întrebat despre realizarea reactoarelor 3 şi 4 de la Cernavodă, potrivit Agerpres.
El a afirmat că la un moment dat reactorul 1 va trebui modernizat, pentru că acesta este planul societăţii, şi va trebui bugetat în consecinţă.
Oficialii Ministerului Energiei şi cei ai companiei chineze CGN au semnat în primăvara acestui an acordul investitorilor pentru proiectul reactoarelor 3 şi 4 de la Cernavodă, ceea ce va permite înfiinţarea unei companii de proiect şi demararea efectivă a construcţiei în următorii doi-trei ani, a declarat, atunci, ministrul Energiei, Anton Anton.
Restricţiile de circulaţie impuse pe Splaiul Independenţei pentru realizarea lucrărilor la planşeul Unirii sunt ridicate…
Agenţia de evaluare financiară Fitch Ratings a revizuit, vineri, perspectiva asociată ratingului Poloniei, la "negativă",…
Liderul ucrainean Volodimir Zelenski a replicat propunerii preşedintelui rus Vladimir Putin, care insistă ca locul…
Federaţia Patronatelor Întreprinderilor Mici şi Mijlocii Bucureşti-Ilfov atrage atenţia că presiunea financiară generată de costurile…
Jocurile de noroc online ilegale au generat aproape trei sferturi din veniturile din jocuri de…
Fondul Proprietatea a completat convocatorul AGA din 29 septembrie cu propunerile transmise de Ministerul Finanțelor,…
This website uses cookies.
Read More