Afaceri

Mezei: Singura legătură a ministrului Cuc cu aeronavele era atunci când le număra pe cer la Giurgiu

Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, nu are nicio competenţă în gestionarea sectorului aviatic, iar singura lui legătură cu aeronavele era atunci când le număra pe cer, la Giurgiu, a declarat, vineri, fostul director general al TAROM, Mădălina Mezei.

“Când invocă lipsa profesionalismului meu, domnul Cuc să compare CV-ul lui cu al meu şi în momentul acela să vorbească. Pentru că singura lui legătură cu aeronavele era atunci când le număra pe cer la Giurgiu, în rest nu are niciuna”, a spus Mezei, potrivit Agerpres.

Ea a mai precizat că îl va da în judecată pe Cuc pentru faptul că i-a cerut să ţină la sol aeronavele TAROM.

“Voi merge în instanţă să caut nu atât dreptatea mea, cât a companiei. Am venit şi am promis oamenilor care s-au uitat în ochii mei şi s-au întrebat de ce să creadă în mine şi eu le-am spus că creadă în mine că sunt din companie şi am venit cu mandat pentru companie. Iar soluţia noastră de acum este ultima pentru companie. Şi m-am angajat că le vom reda demnitatea. Însă, din păcate, mandatul meu a fost curmat într-o noapte şi, ca atare, planul TAROM nu ştiu unde vom merge”, a susţinut Mezei.

Întrebată cum va proba aceste acuzaţii, ea a precizat că se va consulta cu avocatul său în acest sens.

Jurnaliştii au întrebat-o dacă datele privind parlamentarii care se aflau la bord erau confidenţiale, iar fostul oficial al companiei a precizat: “Domnul Cuc, în calitatea lui de ministru, m-a întrebat, iar eu i-am răspuns. (…) Numele sunt confidenţiale, ministrul face parte din acţionariatul companiei, eu am discutat cu dumnealui în principiu, nu am ce să vă spun, nu i-am transmis nimic oficial. După părerea mea e clar un abuz în serviciu. A încercat să mă jignească şi să desconsidere cariera mea de 22 de ani. Am muncit pentru această carieră, nu am cerut nici poziţie, nici funcţie, am fost rugată să vin. Dacă dumnealui avea alte intenţii decât cele de restructurare a companiei, trebuia să-şi dea seama că nu sunt persoana cu care să-şi facă alte jocuri”.

Mezei a mai spus că nu ea este cea care a lansat aceste informaţii în spaţiul public, ci doar le-a susţinut.

“Nu eu am ieşit în spaţiul public cu aceste informaţii, eu doar le-am susţinut. N-aş fi făcut aceste informaţii. Eu m-am asigurat că zborurile vor opera. Nu este la latitudinea mea să provoc un scandal politic şi mediatic. Lucrez de 22 de ani în aviaţie şi nu am văzut zboruri întârziate la comandă politică. Jobul meu nu era să ies public, jobul meu era să îmi văd de operarea companiei, iar mai departe nu ştiu cum au ajuns publice informaţiile. L-aş ruga (pe Răzvan Cuc – n.r.) să vină la o abordare faţă în faţă cu mine, să se uite în ochii mei”, a mai spus ea.

Joi, Răzvan Cuc a scris pe Facebook că Mezei a fost demisă întrucât a făcut jocurile unor apropiaţi ai ei.

“Nu mă războiesc cu doamna Mezei, dar cred că nu a înţeles ceva din funcţia pe care a deţinut-o. Funcţia de director general al TAROM nu se compară cu cea de şef de reprezentanţă de la Bruxelles, unde făcea rezervări de bilete sau protocol pentru prietenii care veneau în vizită. În consecinţă, doamna Mezei, întoarceţi-vă acolo unde ştiţi cel mai bine activitatea: la ticketing şi protocol”, încheie Răzvan Cuc.

Premierul demis Viorica Dăncilă a dispus vineri trimiterea Corpului de control al prim-ministrului la Ministerul Transporturilor şi la Compania Naţională de Transporturi Aeriene Române TAROM SA, “în scopul clarificării aspectelor manageriale semnalate de mass-media”.

Articole recente

Top 10 cele mai bune țări în care să te retragi la pensie

Tot mai mulți oameni caută să se pensioneze în străinătate în căutarea unui stil de…

30 de minute ago

Coreea de Nord afirmă că statutul său de stat nuclear este ireversibil

Misiunea permanentă a Coreei de Nord la Naţiunile Unite a afirmat că statutul ţării ca…

o oră ago

Șeful departamentului antiterorism al UE: Polițiștii ar trebui să poată citi conversațiile de pe WhatsApp

Temerile că infracțiunile sunt comise și planificate pe platforme precum WhatsApp au dus la tot…

o oră ago

Prețurile locuințelor din China scad în august, prelungind tendința slabă

Prețurile locuințelor noi au scăzut atât în termeni lunari, cât și anuali Prețurile de revânzare…

o oră ago

Economia Chinei înregistrează o scădere în luna august, pe fondul reducerii cererii de consum și a exporturilor

Creșterea producției industriale din China a încetinit în august, până la cel mai slab ritm…

o oră ago

Trump avertizează Israelul “să fie atent” după atacul său din Qatar

Preşedintele american Donald Trump a avertizat Israelul duminică, la câteva zile după atacul său împotriva…

o oră ago

This website uses cookies.

Read More