Categories: Fără categorie

MFE: Buget de 150 de milioane de euro pentru digitalizarea microîntreprinderilor, întreprinderilor mici şi mijlocii

Programul Naţional de digitalizare a microîntreprinderilor, întreprinderilor mici şi mijlocii, finanţat în cadrul Programului Operaţional Competitivitate, va beneficia de fonduri în valoare de 150 de milioane de euro, a anunţat, sâmbătă, Ministerul Fondurilor Europene (MFE), într-un comunicat de presă transmis sâmbătă Agerpres.

“Implementarea Programului de digitalizare dedicat IMM-urilor a fost adoptată în contextul în care studiile Băncii Europene de Investiţii, companiile extrem de digitalizate au făcut faţă mult mai uşor crizei cauzate de pandemia COVID-19. Şi din acest motiv, este esenţială accelerarea digitalizării economiei. Bugetul alocat este de 150 milioane euro, din care 127,5 milioane euro fonduri europene. Activităţile finanţate vor viza dezvoltarea de produse inovative în domeniul TIC, precum şi digitalizarea IMM-urilor din alte industrii”, se menţionează în comunicat.

Potrivit sursei citate, în cadrul şedinţei de Guvern de vineri, 14 august, a fost prezentat stadiul evaluării proiectelor depuse în cadrul apelului “Consolidarea capacităţii de gestionare acrizei sanitare COVID-19”, finanţat prin intermediul Programului Operaţional Infrastructură Mare (POIM) şi s-a anunţat majorarea limitei de supracontractare la 700 de milioane de euro. “În momentul lansării apelului, bugetul alocat a fost de 350 milioane euro, iar limita de supracontractare a fost stabilită la 400 milioane euro. Decizia de creştere a fondurilor ce pot fi contractate în cadrul apelului este justificată de valoarea proiectelor depuse pentru a fi finanţate”, notează ministerul de resort.

Datele centralizate de MFE arată că, până în prezent, au fost depuse 115 cereri de finanţare în valoare de aproximativ 473 milioane euro, bugetul apelului fiind depăşit cu peste 120 de milioane euro, astfel: 93 de proiecte de tip A, în valoare de 419,8 milioane euro, prin care sunt dotate cu echipamente medicale/ echipamente de protecţie 105 de unităţi sanitare publice, respectiv 22 proiecte de tip C, în valoare de 33,2 milioane euro, prin care sunt dotate cu echipamente de protecţie direcţiile generale de asistenţă socială.

De asemenea, au fost aprobate peste 20 de cereri de finanţare în cuantum de aproximativ 85 milioane euro, celelalte aflându-se în diferite etape ale procesului de evaluare/ contractare.

Totodată, în cadrul apelului menţionat se află în pregătire alte 141 de cereri de finanţare care urmează a fi transmise spre evaluare în perioada imediat următoare.

Articole recente

Justiţia americană confirmă în apel condamnarea lui Trump la plata a 83 de milioane de dolari pentru defăimare

O curte de apel din New York a confirmat luni o decizie anterioară pronunţată împotriva…

27 de minute ago

Viktor Orban propune transformarea UE într-o structură cu cercuri concentrice

Premierul ungar Viktor Orban a sugerat transformarea structurii Uniunii Europene într-una a cercurilor concentrice şi…

29 de minute ago

Xi Jinping îndeamnă BCRIS “să reziste oricăror forme de protecţionism”

Preşedintele chinez Xi Jinping a cerut ţărilor BRICS să "reziste tuturor formelor de protecţionism", la…

30 de minute ago

Senat/Adoptare tacită: Acordul administraţiei locale, obligatoriu pentru activităţile economice ale operatorilor de jocuri de noroc

Plenul Senatului a adoptat tacit, luni, o propunere legislativă prin care se stabileşte obligativitatea acordului…

52 de minute ago

SRI a documentat un caz de trădare prin transmitere de secrete de stat, în formă continuată; suspectul – cercetat

Serviciul Român de Informații (SRI) transmite că, în cooperare și coordonare cu instituții partenere în…

59 de minute ago

This website uses cookies.

Read More