Folosim cookie-uri pentru a analiza traficul și a îmbunătăți experiența ta.
RefuzSursa foto: facebook.com/mfpromania
Românii pot cumpăra, începând de luni, 12 august a.c, titluri de stat TEZAUR cu maturități de 1 și 3 ani, cu dobânzi anuale de 5,80% și, respectiv, 6,60%, a anunțat Ministerul Finanțelor.
Titlurile de stat pot fi cumpãrate:
Ghid pentru cei care vor sã economiseascã prin intermediul Tezaur.
Dobânda este anualã, plãtibilã la termenele prevãzute în prospectul de emisiune. De asemenea, titlurile de stat emise în cadrul Programului Tezaur sunt transferabile și se pot rãscumpãra în avans. Un investitor poate efectua una sau mai multe subscrieri în cadrul unei emisiuni. Investitorii au posibilitatea anulãrii subscrierilor deja efectuate doar în perioada de subscriere, prin depunerea unei cereri.
Sunt eligibile persoanele fizice care au împlinit vârsta de 18 ani la data efectuãrii subscrierii. Veniturile obținute din investirea în titluri de stat lansate de Ministerul Finanțelor sunt neimpozabile.
Fondurile obținute de Ministerul Finanțelor în calitate de emitent, ca urmare a emisiunii de titluri de stat, vor fi utilizate pentru finanțarea deficitului bugetar și refinanțarea datoriei publice.
Prospectul de emisiune și orice eventuale modificãri ale acestuia sunt publicate la secțiunea Datorie publicã, www.posta-romana.ro.
Două instrumente sigure si profitabile prin care românii pot investi, disponibile simultan
Tot în aceastã perioadã se desfãșoarã a patra ediție a Programului de titluri de stat FIDELIS din 2024, desfãșuratã de Ministerul Finanțelor în parteneriat cu Morning Glory, Rock FM în care donatorii de sânge primesc un punct procentual în plus la dobândã.
Tranșa dedicatã donatorilor de sânge se va aplica pentru titlurile de stat emise în lei, cu scadențã la un an, având o dobândã de 6,80% de asemenea, un alt beneficiu oferit donatorilor este scãderea de zece ori a pragului minim de subscriere, de la 5.000 de lei la 500 lei. Perioada de desfãșurare este 8-20 august 2024.
Autor: Andrei Rădulescu Industria a reprezentat în ultimele decenii ramura motor a economiei, care generează…
Mircea Mihăilescu rămâne Președinte de onoare „Obiectivul nostru este creșterea sustenabilă, iar prioritatea este execuția…
Preşedintele Dumei de Stat a Federaţiei Ruse, Veaceslav Volodin, a sosit luni în China, în…
Federaţia Patronatelor Societăţilor din Construcţii (FPSC) îşi exprimă îngrijorarea cu privire la pachetele recente de…
Safetech Innovations (BVB: SAFE), companie românească de securitate cibernetică listată la Bursa de Valori București,…
aprobata prin Decizia ASF nr. 807/21.08.2025 Denumirea si sediul social al societatii vizate Societatea vizata…
This website uses cookies.
Read More